juniori Poli Iasi

Pe 30 şi 31 august, Complexul Sportiv „Emil Alexandrescu” din Copou va găzdui „Iaşi Summer Cup 2018”, turneu organizat de clubul Politehnica Iaşi, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Iaşi.

Ajunsă la cincea ediţie, competiţia este rezervată copiilor cu vârsta de 12 ani (grupele 2006) şi va reuni la start şase echipe împărţite în două grupe.

Joi, 30 august, vor avea loc meciurile din faza grupelor, iar vineri dimineaţă sunt programate meciurile de clasament, la finală şi la festivitatea de premiere anunţându-şi prezenţa şi conducerea Federaţiei Române de Fotbal.

Organizatorul evenimentului, antrenorul Dan Cănănău, a declarat că ediţia din acest an va avea parte de o premieră. „Surpriza în acest an vine din faptul că se va juca 11 la 11, pe teren mare, chiar dacă în campionat jucăm 8 plus 1. În acest fel vreau să-i pregătesc pe copii pentru viitor, să poată juca 11 la 11. Până la urmă, acesta este fotbalul.  Un meci va avea două reprize a câte 25 de minute, cu menţiunea că o repriză se va juca dimineaţa, iar a doua după-amiaza, una pe iarbă, cealaltă pe sintetic. Jocurile se vor desfăşura în sistem de turneu internaţional”, a declarat Dan Cănănău, antrenorul grupei 2006 la Centrul de Copii şi Juniori al Politehnicii Iaşi.

Preşedintele Răzvan Burleanu, Managerul de Dezvoltare Fotbalistică, Ciprian Paraschiv, şi directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, vor fi prezenţi la turneu

La competiția de la Iaşi va participa şi conducerea Federaţiei Române de Fotbal. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu va fi însoţit de directorul de dezvoltare Ciprian Paraschiv şi directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă. Cei trei oficiali federali le vor oferi la final premii copiilor participanţi.
„Va fi o onoare pentru noi să-i avem ca oaspeţi pe conducătorii Federaţiei Române de Fotbal. FRF ne-a pus la dispoziţie cupe, diplome, premii constând în materiale sportive. Noi sperăm ca finala mare să se dispute pe terenul mare din Copou, dar totul depinde de vreme. Dacă va fi frumos şi nu va ploua, sperăm să jucăm pe stadionul mare”, a completat Dan Cănănău.

Componenţa grupelor:
Grupa A: Politehnica Blu Iaşi, LPS Iaşi, FC Botoşani
Grupa B: Unirea Ruginoasa, Politehnica Red Iaşi, Real Junior Vaslui.

Programul competiţiei:
Joi, 30 august – program dimineaţă
Teren sintetic Copou
10:00, Politehnica Blu Iaşi – LPS Iaşi, grupa A
10:30, LPS Iaşi – FC Botoşani, grupa A
11:00, FC Botoşani – Politehnica Blu Iaşi, grupa A

Teren iarbă Copou
10:30, Unirea Ruginoasa – Politehnica Red Iaşi, grupa B
11:00, Real Junior Vaslui – Unirea Ruginoasa, grupa B
11:30, Politehnica Red Iaşi – Real Junior Vaslui

Joi, 30 august – program după-amiază
Teren sintetic Copou
16:30, Real Junior Vaslui – Politehnica Red Iaşi
17:00, Unirea Ruginoasa – Real Junior Vaslui
17:30, Politehnica Red Iaşi – Unirea Ruginoasa

Teren iarbă Copou
16.00, Politehnica Blu Iaşi – FC Botoşani
16.30, FC Botoşani – LPS Iaşi
17.00, LPS Iaşi – Politehnica Blu Iaşi

Vineri, 31 august
Finala pentru locurile 5-6 (teren sintetic)
Finala pentru locurile 3-4 (teren iarbă)
Finala pentru locurile 1-2 (teren iarbă)

Articol de Narcis Pohoață (Iași)