Duminică, 15 decembrie, s-au împlinit cinci ani de la trecerea în neființă a fostului mare fotbalist și antrenor al Politehnicii Iași. Pentru a-l păstra viu în memoria ieșenilor, clubul din Copou a organizat la Sala Polivalentă un Memorial la care au participat mai mulți foști elevi, colegi de generație și prieteni cu nea Mițu.

Pe teren s-au întrecut două grupe de copii din cadrul Academiei Politehnica Iași pregătite de profesorii Adi Cotan și Ovidiu Burdujan, iar în tribune s-au depănat amintiri cu fostul mare atacant al Iașiului, plecat mult prea devreme dintre noi, în urmă cu cinci ani, la vârsta de 62 de ani.

Copiii au ieșit pe teren însoțiți de antrenorul Adi Cotan, purtând pe brațe un tablou cu chipul lui Mihai Dănilă, iar înaintea meciului s-a ținut un moment de reculegere în memoria fostului atacant ieșean decedat pe 15 decembrie 2014.

La Memorial au participat, pe lângă copiii de la Academia Politehnica, foști elevi, colegi, prieteni ai regretatului Mițu Dănilă, între care Vasile Simionaș, Marian Moldovan, Mircea Ursu, Ioan Bucu, Adi Cotan, Ovidiu Burdujan, Gelu Paveliuc, Adrian Dobrea, Dan Cănănău, Mișu Drăgoi, Adrian Kerezsy, Cezar Honceriu și alții, arbitrii Ștefan ”Bimbi” Rotărescu și Gică Onofraș, iar conducerea clubului din Copou a fost reprezentată de Leonid Antohi, Adrian Ambrosie și Nucu Antohi.

”Suntem aici pentru a-i aduce un omagiu omului, antrenorului și fostului fotbalist Mițu Dănilă. Plângem că nu mai este printre noi, așa a vrut soarta, dar celălalt ochi râde pentru că vedem în tribune foști colegi, prieteni, oameni simpli, oameni de sport, o grupă de copii care joacă un meci demonstrativ. Când spui Mițu Dănilă, spui Politehnica Iași. El a jucat numai la această echipă și a făcut numai lucruri bune pentru Poli atât ca jucător, cât și ca antrenor. Eu nu-l voi uita niciodată, pentru că mi-a fost ca un tată și am avut o relație mai apropiată cu el. A plecat prea repede. A avut o bunătate în el, atât pe teren, cât și în afară, cum rar întâlnești. Era aproape de tine în momentele grele ale carierei. Chiar dacă te dojenea, nu o făcea cu răutate. Ne voia binele și avea acea bunătate sufletească cum rar găsești”, a declarat cu lacrimi în ochi Adi Cotan.

La rândul său, Vasile Simionaș a declarat: ”În fiecare an ne adunăm să îl comemorăm pe Mițu. Oamenii care sunt aici îl știu ca jucător la Poli Iași și la toate echipele naționale și ca antrenor la copii și juniori. Un om extraordinar, care din păcate ne-a părăsit prea repede, la doar 62 de ani. Am foarte multe amintiri cu Mițu. A fost unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a produs Poli Iași. Am venit cu toții aici să ne amintim de el”.

Bun prieten cu Mițu Dănilă, prof. Marian Moldovan a amintit de momentul care l-a afectat foarte mult pe regretatul fost antrenor și fotbalist: ”Mițu a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, ne știm din 1963. Am fost un grup de colegi, cu el, Paul Costaș, Ticu Sofian, Amarandei Alexandru, Dumnezeu s-l odihnească, Hanceariuc și Greierosu Virgil. Eram foarte buni prieteni de la juniori, apoi la echipa mare, iar apoi am devenit profesori și colegi ca antrenori. Am fost o viață împreună. Viața ne-a adus să fim împreună mulți ani. Amintirea trebuie să rămână frumoasă. Își dădea și haina de pe el ca să ajute pe cineva. Ne-a părăsit prea tânăr. A fost acea situație deosebită din 2013, când am fost destituiți de la club, și eu, și el, Paveliuc, Burdujan, Cotan… Iar asta l-a afectat mult, a ținut în el, s-a consumat și știm cum s-a sfârșit… Îi păstrăm o vie amintire și ne dorim ca peluza de la tabela de marcaj a stadionului din Copou să-i poarte numele”.

A fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Politehnicii

Mihai Dănilă a murit pe 15 decembrie 2014, la vârsta de 62 de ani, în urma unui infarct. De numele lui Mihai Dănilă se leagă cea mai importantă performanță a fotbalului ieșean. În urmă cu peste două decenii și jumătate, pe 26 iunie 1993, juniorii I ai Politehnicii Iași deveneau campioni naționali. Acesta avea să fie singurul campionat cucerit de juniorii mari din fotbalul ieșean, indiferent că numele echipei fanion a orașului s-a chemat Politehnica sau CSMS.

Pe Stadionul Național din București (actualul Arena Națională), într-un meci arbitrat de Gheorghe Constantin, din Râmnicu Vâlcea, Polynx (titulatura formației ieșene la acea vreme) a învins Dacia Pitești cu scorul de 8-7, după executarea loviturilor de departajare. La finalul timpului regulamentar, scorul era egal, 2-2. Acea echipa fantastică, de care însă Iașiul nu a știut să profite, era pregătită de antrenorii Marian Moldovan și Mihai Dănilă. Printre jucătorii importanți din acea echipă se numărau Ciprian Paraschiv, actualul manager de dezvoltare a fotbalului la FRF, Marin Cobuleanu, Gabriel Popescu, Daniel Căunei, Mihai Voicu, Flavius Frunză, Mihai Alexa.

ARTICOL DE NARCIS POHOAȚĂ (IAȘI)