Foto: Ziarul Unirea (Alba)

Produs exponențial al fotbalului din Ardeal, Ovidiu Maier este șocat de ceea ce trăiește în actuala perioadă din cauza pandemiei de coronavirus.

Aflat acasă, la Ocna Mureș, localitatea salină în care până zilele trecute 11 persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus și, din păcate, s-a înregistrat și primul deces, “Motanul” s-a izolat la domiciliu, alături de familie, transformându-se într-un agricultor de lux. Cum și “sportul rege” a intrat în pauză forțată, Ovidiu s-a conformat noii situații și lucrează din greu în grădină, în speranța că în curând lucrurile vor reveni la normal. “Am triplat activitatea casnică în această perioadă. Ieșim foarte rar în oraș, o dată pe săptămână, la aprovizionare, protejați cu măști și mănuși”, a explicat Ovidiu Maier.

Ajuns la vârsta de 49 de ani, Maier consideră că anul 2020 este unul care va lăsa urme. “Dumnezeu ne-a dat o palmă nouă, oamenilor. Trăim un război purtat fără arme, ajungem să ne îmbolnăvim psihic. Niciodată nu mi-am putut închipui că o să trăim așa ceva! Există și puțină teamă, mai ales că este vorba despre sănătate. Cine s-ar fi gândit că vom ajunge la asemenea vremuri, un mare necaz, cu oameni chinuiți, cu atâtea decese…Ne rugăm să se termine cu bine, cât mai repede. Sunt momente grele și trebuie să fim puternici”, a spus Ovidiu, vizibil afectat de aceste clipe crunte.

”Nu putem pronostica nimic!”

Un alt moment dificil al ultimelor decenii în România, Revoluția din ’89, l-a prins pe talentatul jucător la Tg. Mureș, unde fusese dus de regretatul Cornel Cacoveanu, fostul conducător de la ASA și Steaua, și el originar din Alba. “Nici nu se poate compara cu ce este acum. Îmi amintesc că am îmbrăcat uniforma militară și am stat vreo trei zile în unitate, atât”, a povestit Ovidiu Maier, care ține legătura în aceste momente dificile cu foștii colegi de la “U” Cluj sau Rapid.

Ardeleanul capricios ce mustea de talent pe dreptunghiul verde consideră că sportul, în general, și fotbalul, în special, vor avea de suferit după aceste evenimente nedorite ce au bulversat întregul mapamond. “La nivel mondial se pierd miliarde de euro, se anunță vremuri grele. Nu putem pronostica nimic în privința viitorului și asta apasă teribil”, a declarat Ovidiu.

Meci de retragere anulat

Antrenor secund în Liga a 4-a, la Inter Unirea, ocupanta poziției a 6-a în ierarhie în momentul întreruperii campionatului, după 16 etape, Ovidiu Maier avea programată în această vară o retragere oficială din fotbal, proiect anulat în acest moment. Era vorba despre un joc amical, la Vințu de Jos, în luna iulie, între fostele glorii de la “U” Cluj și Unirea Alba Iulia, echipele “alb-negre” atât de dragi sufletului, însă totul a căzut pentru moment. Ultima sa apariție pe gazon s-a produs în 10 iunie 2018, la o întâlnire CS Ocna Mureș – Energia Săsciori, scor 6-0, când Ov. Maier a marcat ultimul gol al “Sodei dragă”, din penalty, în minutul 90, gruparea gazdă promovând în eșalonul terț (“Motanul” fiind și antrenor secund).

Perla fotbalului din Alba a evoluat doi ani, la Rapid, între 1998 și 2000, unde a obținut singurele sale trofee din carieră: un campionat, o cupă și o supercupă, fiind pregătit pentru o perioadă de Mircea Lucescu. Din 2002 a uimit Alba Iulia pe care a dus-o în Liga 1, primul sezon în elită fiind unul de vis: locul șase în Divizia A pentru nou-promovata de pe “Cetate”. După retragerea din fotbalul profesionist, Maier a continuat să joace fotbal la nivel amator, între prieteni, în ligile județene din Alba. Ceva mai târziu, a devenit și antrenor, pregătind echipa din orașul în care s-a născut, CS Ocna Mureș, inclusiv în eșalonul al treilea.

ARTICOL DE DAN HENEGAR – ZIARUL UNIREA (ALBA)