Cel mai de succes club de copii din capitala Transilvaniei, Academia Luceafărul, a semnat un parteneriat cu Universitatea Cluj, liderul din seria a cincea din Liga 3. Protocolul prevede ca toţii copiii crescuţi la Luceafărul să fie preluaţi, după împlinirea vârstei de 14 ani, de către Universitatea Cluj, clubul „şepcilor roşii” urmând să-i pregătească pentru marea performanţă. Micii jucători ai Luceafărului vor juca apoi pentru „U” Cluj în competiţiile de juniori, după care sunt aşteptaţi în pregătire cu echipa de seniori.

“Am avut această problemă, pornind de la zero, nu mai aveam grupe de copii şi e un mare câştig faptul că putem colabora cu cei mai buni din ţară. Urmărim să descoperim jucători care să crească în spiritul Universităţii şi ăsta este cel mai bun mod. Iar această perioadă, între 5 şi 14 ani, este cel mai bine acoperită, copiii sunt şi foarte bine antrenaţi, iar unde se pot aduce îmbunătăţiri o să mă implic personal”, a declarat managerul Universităţii Cluj, Ioan Ovidiu Sabău.

Odată cu acest parteneriat, cei aproximativ 300 de copii legitimaţi la Luceafărul vor deveni colegi cu cei ai lui „U”, toţi urmând să evolueze sub numele de Academia FC „U” Cluj Luceafărul, entitate juridică ce va avea, în curând, şi o siglă. “Cei de la Luceafărul au deja nişte generaţii care au crescut, au şi infrastructura sportivă şi cred că e o situaţie de tip «win-win». S-a format această academie şi toţi aceşti copii vor face următorul pas spre Universitatea Cluj. Luceafărul are acum 300 de copii, iar cu ce avem noi cred că academia va avea cam 500 de copii. Noi sperăm să ajungem chiar şi la 1.000 de copii consumatori ai brandului FC Universitatea Cluj”, a spus şi preşedintele lui „U” Cluj, Radu Constantea. Negocierile dintre cele două părţi au durat mai bine de un an, însă actele s-au semnat, în cele din urmă, la finalul lui 2017.