La festivitatea de premiere, campionii au primit medaliile, tricourile și trofeul din partea Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.
„Trebuie să felicităm întreaga familie Voința Lupac pentru întregul parcurs din acest campionat și nu numai. Merită felicitat pe deplin întregul staff, în frunte cu domnul primar Marian Vlasici, și antrenorul Boșco Vișatovici. Sper ca acest titlu de campioană să fie încununat cu o promovare în Liga 3. Le doresc multă baftă. Noi, AJF-ul, suntem alături de ei, le asigurăm tot sprijinul, în greaua misiune pe care o au în compania echipei Corvinul Hunedoara”, a spus Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.

Primarul comunei Lupac, Marian Vlasici, s-a arătat extrem de încântat de performanța echipei de fotbal. „Sunt mândru de echipă. Sunt mândru de toți cetățenii mei care vin să ne susțină. Îl felicit pe Boșco Vișatovici, care a fost tot timpul cu echipa, i-a antrenat foarte bine pe băieți. Urmează cel mai important examen pentru noi. Dacă vom câștiga acum, mergem în Liga 3, dacă nu, ne întoarcem în Liga 4”, a declarat Marian Vlasici.

Echipa de fotbal antrenată de Boșco Vișatovici a adus din nou bucurie la Lupac. „E sărbătoare la noi, în comuna Lupac. Băieții și-au făcut treaba tot sezonul. Și până la urmă s-a adeverit că echipa cea mai bună care a demonstrat și a jucat pe teren, a fost Voința Lupac. Urmează un baraj, în două manșe, pe 16 și 23 iunie, cu o echipă de tradiție, Corvinul Hunedoara. Îi văd motivați pe băieți și sper din tot sufletul să trecem de baraj și să promovăm în Liga 3”, a spus antrenorul Boșco Vișatovici.

Pentru Voința Lupac mai urmează un meci de campionat, înainte de prezența la barajul pentru promovarea în Liga 3. „Croații” vor întâlni în deplasare pe CSO Anina, pe 6 iunie, în ultima etapă a Ligii a patra.