Juniorii Dunării Călărași au terminat Campionatul Național Under 19 pe poziția a 3-a în clasamentul Seriei a 3-a, iar juniorii "C" (Under 15) pe primul loc, fiind desemnați campioni județeni. Aceștia sunt antrenați de Cosmin Onofrei și Marius Păun.

Juniorii „C„ ai clubului Dunărea Călărași au fost premiați ieri de Asociația Județeană de Fotbal, Călărași în pauza meciului Dunărea Călărași – Chindia Târgoviște, prin reprezentantul forului fotbalistic județean, Daniel Ștefan. „O performanță notabilă pentru viitorul fotbalului călărășean. Am reușit într-un timp foarte scurt să formăm mai mulți juniori talentați la club. Juniori ca Ștefan Păun sau Alex Dincă, fotbaliști care s-au remarcat la echipa de juniori și care vor face pasul către echipa mare. Am avut parte de meciuri grele. Am învins Constanța, Performer, Voluntari, echipe cu pretenții", a spus unul dintre antrenorii grupelor A și C, Cosmin Onofrei.

Cealaltă grupă din cadrul Dunării, Under 17, pregătită de Dan Andronache și Toma Petrișor s-a calificat la Faza semifinală (Turneu Zonă 2). Echipa de pe malul Borcei va întâlni în semifinale pe ACS Viitorul Argeș Alexandru Duminică.

„Un an bun, unul dintre cei mai buni ani ai juniorilor de la Dunărea Călărași. S-a investit foarte mult. Pasiune, ambiție, dăruire… A fost un an perfect pentru noi. Copii au crescut foarte mult și sunt talentați. Este foarte bine că vin la fotbal în număr din ce în ce mai mare. La club sunt condiții foarte bune față de pe vremea noastră. Îi felicit pe copii și le vom fi aproape de fiecare dată", a spus Marius Păun, antrenor al grupelor de juniori A și C.