Un egal cât o victorie! FC Hidişel a remizat duminică în compania echipei CS Diosig, 0-0 în finala campionatului, la cel mai disputat sezon al Ligii a IV-a din ultimii ani, iar cei de la FC Hidişel au sărbătorit la final.
Desfăşurat pe o ploaie torenţială care nu a contenit, jocul a plăcut prin determinare şi ritm, ambele formaţii având ocazii importante de a puncta. 

A fost considerat şi meciul portarilor, atât Adrian Barabaş cât şi Vlad Gheţe având intervenţii salutare în situaţii limită, cu un plus pentru goalkeeperul Hidişelului care a salvat faţă în faţă cu Hodişan şi apoi Cr. Jurca. Combatantele şi-au împărţit perioada de dominare, iar la final rezultatul poate fi considerat echitabil. 65 de puncte pentru fiecare echipă, dar a triumfat FC Hidişel datorită avantajului din meciurile directe, ei câştigând cu 1-0 disputa din tur de la Diosig.
Merituoşii câştigătorii şi-au primit tricourile, medaliile şi trofeul rezervat campionilor de la preşedintele AJF Valer Vancea şi secretarul general Petru Boroş, cu medalii fiind recompensaţi şi jucătorii Diosigului.

"Este al treilea obiectiv şi cel mai important pe care l-am avut sezonul ăsta. Ne bucurăm că am reuşit să-l îndeplinim şi ţin să-i felicit pe băieţi pentru tot ce au făcut în acest sezon încărcat în care au dat dovadă de caracter. A fost un meci cu o încărcătură mare, ne-au pus mai multe probleme decât ne aşteptam, asta şi datorită terenului care încet, încet, din cauza ploii, a devenit aproape impracticabil şi ne-a dezavantajat în jocul nostru de construcţie, de pase. Pot spune că a fost meciul portarilor, Barabaş de la noi cu două intervenţii foarte bune, iar Vlad (n.r. – Gheţe) cu patru intervenţii extraordinare, chiar dacă pe el a fost pusă o presiune care nu îşi avea rostul. Chiar dacă noi suntem în relaţii foarte bune, Vlad Gheţe e un portar profesionist şi îşi face treaba acolo unde este legitimat”, a declarat antrenorul Lucian Stance.

"Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm cel mai disputat campionat din ultimii ani, care s-a decis în ultima etapă. Ne dorim să facem o figură cât mai frumoasă la baraj şi asteptăm lumea să vină într-un număr cât mai mare să ne susţină sâmbătă la meciul tur pe care îl vom juca acasă”, a completat managerul Spiridon Baltsavias. 

Antrenorul vicecampioanei, Zoltan Vig, regretă rezultatul: "Felicit echipa Hidişelului. Ne pare rău că nu am câştigat campionatul să ne bucurăm ca şi anul trecut când am promovat din Liga 5. Am avut ocazii, dar ne-a lipsit golul. Mergem înainte, să vedem ce se doreşte în continuare la Diosig”. 

Vedeta Diosigului, Ramses Gado, consideră că CS Diosig merita mai mult: "Cred că scorul din acest joc e nemeritat, dar per ansamblu FC Hidişel are o echipă mai bună şi cu experienţă mult mai mare. În meciul din Cupă şi din tur, acasă, au meritat victoria, dar azi (n.r. – duminică) cred că am fost un pic mai buni ca ei, dar ăsta este fotbalul”.

FC HIDIŞEL – CS DIOSIG 0-0
FC Hidişel: Barabaş – Cr. Copil, Pocian, Fl. Lazăr, Chira, Fărcuţa, Haş, Sfârlea, Bundea (77 P. Ardelean), E. Popa, S. Zadori. Antrenor: Lucian Stance
CS Diosig: Gheţe – Szücs, Karácsony, Mălaiu, Arsene, Oniţa, L. Jurca, Cr. Jurca, Olariu (73 D. Costea), Hodişan, Gado. Antrenor: Zoltvan Vig

Arbitri: Rareş Vidican – Ciprian Fiter, Iulius Timar. Observator AJF: Ioan Pirtea