Vineri, 21 iulie, pe stadionul Municipal din Câmpulung, a avut loc un meci demonstrativ în memoria marelui fotbalist Nicolae Dobrin, cel care în luna august a acestui an ar fi împlinit 70 de ani.

Printre jucătorii prezenți la eveniment s-au aflat și Ionuț Badea, antrenorul secund al echipei naționale, Vlad Munteanu, manager al loturilor naționale de juniori și tineret, Ioan Vlădoiu, membru în Comisia Tehnică, și Mihai Stoichiță, președinte al Comisiei Tehnice.

În formația al cărui căpitan a fost Adrian Mutu au evoluat Tibor Selymes, Ioan Ovidiu Sabău, Dorinel Munteanu, Emil Săndoi sau Cristi Dulca.

La eveniment a participat și Gica Dobrin, soția regretatului fotbalist, care a primit din partea reprezentanților Federației Române de Fotbal un tricou al echipei naționale cu numărul 8 și numele lui Dobrin.