Aiudeanul Rareș Gînscă e portar și antrenor la Viitorul Vama Seacă, iar în paralel, de 13 ani, lucrează la ISU Alba.

În fotbalul amator din Alba sunt numeroși jucători care sunt de profesie “salvatori”, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al Județului Alba. Repartizați în teritoriu, la diverse structuri, aceștia încearcă să strângă rândurile și să se racordeze la noile realități date de pandemia de coronavirus.

Sunt nume precum Cosmin Șuvaina (Sebeș), Ștefan Szabo (Blaj), Ioan Gherman și Andrei Miclea (Alba Iulia), Călin Vaidasigan (Băgău), Adrian Croitoru, aiudenii Rareș Gînscă și Lucian Hetea, care nu se pot despărți de “sportul rege”.

Ei rămân în linia întâi, în aceste momente de cumpănă, în ciuda provocărilor multiple la care sunt supuși, cu presiunea imensă dată de lupta cu pandemia.

“Nu mi-am putut închipui ce e acum”

Rareș Gînscă e antrenor principal, dar și portar, în Liga 4 la Viitorul Vama Seacă. El transmite un mesaj ferm în aceste clipe dificile: “Acum este nevoie de unitate și solidaritate! Am crezut că le-am văzut pe toate, focuri de pădure, incendii la locuințe, accidente rutiere cumplite, dar nu-mi puteam închipui ce trăim acum. Este cel mai greu test”.

Mereu în alertă, pregătiți pentru clipa în care sună sirena, ce înseamnă eveniment și intervenție, Rareș și colegii sunt “la datorie” și acum, cu toate riscurile rezultate.

“Sunt momente delicate, ești expus și iei în calcul izolarea de familie. Trebuie să ne echipăm, să ne protejăm, pregătiți pentru orice, inclusiv la un accident rutier să considerăm că intrăm în contact cu o persoană contaminată. Din păcate, ne așteptăm până la Paște situația să se înrăutățească”, adaugă Gînscă.

Puterea unui jurământ respectat

“Aceasta ne este meseria pe care am ales-o, nu trebuie să cedăm, să dăm înapoi. Dacă ne temem acum, ce vom face atunci când focul va fi mai mare? Nu putem fugi când este greu! Toți am depus un jurământ, polițiști, militari, pompieri, cadre medicale”, conchide Rareș.

Aiudeanul speră ca lucrurile la nivel național să nu capete o amploare nedorită, să poată fi stăpânite, să rămână controlabile. “S-a schimbat radical modul de protecție, o să fie mai mult personal pe SMURD. Să sperăm că vom reuși să trecem peste toate”, a încheiat Rareș, angajat de 13 ani la ISU Alba.

ARTICOL DE DAN HENEGAR (ALBA IULIA – ZIARUL UNIREA).