Asociația Județeană de Fotbal Alba oferă fiecărui participant în competițiile sezonului 2018/2019 câte două mingi de antrenament fiecărui membru afiliat.

Mingile pot fi ridicate de la sediul AJF Alba, începând cu data de 25 februarie 2019, iar condițiile pentru ca membrii afiliați să intre în posesia acestora este să nu aibă datorii din anul 2018 și să aibă achitată cotizația anuală.

Baremurile de arbitraj vor fi subvenționate parțial de către AJF Alba, în urma parteneriatului cu CJ Alba, la fel ca în tur. Echipele au obligația de a achita sumele aferente jocurilor din retur, în funcție de numărul partidelor pe care le vor disputa acasă, până în 29 martie 2019, altfel vor achita baremul integral, nesubvenționat.

AJF Alba a mai distribuit acum 18 luni un număr de 324 de mingi de joc “Select”, achiziționate în urma finanțării primite de la Federația Română de Fotbal, în baza proiectului: “Dezvoltarea activității fotbalului județean”, cu nr. 432/19.06.2017.