CSU Alba Iulia a realizat eventul județean, după victoria din finala Cupei României, faza județeană, de la Daia Română. Campioana Ligii a 4-a a controlat ultimul act al competiției cucerind pe justețe trofeul.

Studenții conduși de Mihai Manea și-au dovedit forța împotriva Voinței Stremț, coșmarul din precedentele două finale, pierdute de albaiulieni în fața adversarilor ce erau mereu cotați cu șansa a doua. “Misiune imposibilă 3” s-a dovedit pentru elevii lui Raul Oargă acest joc împotriva unui adversar mult peste nivelul eșalonului (ultimul event județean a fost în 2017, Șurianu Sebeș).

Pentru CSU mai urmează un hop, barajul din 18 și 25 iunie, cu reprezentanta Covasnei.

Jocul a fost controlat de CSU, ce s-a jucat cu ocaziile, portarul Dr. Pop (fost la CSU) făcând adevărate minuni în actul secund. Dar un moment cheie al jocului a fost bara lui Al. Juncan (55). Cele două tabere s-au contrat serios în minutul 65, când după un fault la centrul terenului jucătorii s-au îmbrâncit, centralul D. Iviniș împărțind câteva avertismente în ambele tabere. A intrat și antrenorul Mihai Manea în teren pentru a potoli nervozitatea, însă lucrurile nu au intrat la normal fiind nevoie de cu cartonaș roșu arătat lui G. Cerghedean (ce a primit două galbene în câteva zeci de secunde).

Articol de Dan Henegar (ALBA)