Echipa națională de fotbal de nevăzători a României a desfășurat, în perioada 20 – 22 iunie, un stagiu de pregătire în compania reprezentativei Franței, campioană paralimpică și europeană, în vederea participării la Turneul de Calificare pentru Campionatul European din 2026.

Pregătirea a început cu un cantonament organizat între 16 și 20 iunie, având ca obiectiv principal creșterea coeziunii și omogenizării lotului. Ulterior, în data de 21 iunie, au fost programate două meciuri de verificare cu puternica echipă a Franței.

Partidele s-au desfășurat în două reprize de câte 30 de minute, primul meci având loc la ora 10:00 și încheindu-se cu un rezultat alb, 0 – 0, după o evoluție solidă a apărării române și parade reușite ale portarilor.

Al doilea meci, disputat la ora 18:00, a adus mai multă tensiune și spectaculozitate. Franța a deschis scorul în prima repriză, însă echipa noastră a revenit în joc în repriza secundă. Golgheterul naționalei, Krisztian Kovacs, a oferit faza meciului: a preluat mingea în propria jumătate, a driblat trei adversari și a finalizat imparabil din poziție centrală, stabilind scorul final la 1 – 1.

Lotul convocat pentru acest stagiu de pregătire

Portari: Andrei Sîsîlică, Radu Alexandru
Jucători de câmp: Alexandru Cucu (căpitan), Ovidiu Cucu, Cosmin Cojocaru, Emanuel Burulea, Krisztian Kovacs, Alexandru Teleki, Luca Negreț, Mihai Pascu
Staff: Angela Ciubotaru (medic), Valentina David (fizioterapeut)
Selecționer: Florin Jidanu

La finalul săptămânii viitoare, echipa națională va pleca spre Cracovia (Polonia), unde va participa la turneul de calificare pentru Campionatul European de Fotbal de Nevăzători – ediția 2026. Tricolorii vor înfrunta reprezentativele similare ale Spaniei, Poloniei, Kazahstanului și Kosovo, cu obiectivul clar de a obține a patra calificare consecutivă la turneul final continental.