Copiii și tinerii de la Asociația Down Plus sunt implicați în numeroase activități, dar una dintre cele mai așteptate zile din săptămână este sâmbăta.

În fiecare sâmbătă este programat antrenamentul de fotbal condus de antrenorul Marius Zamfir, care ne-a dezvăluit cum a reușit să îi disciplineze și să îi motiveze pe cei 25 de copii și tineri cu sindrom Down alături de care își desfășoară activitatea.

Marius Zamfir este președinte la ACS Viitorul Noua Generație, care sprijină din punct de vedere fotbalistic copii care provin din familii defavorizate, din cadrul Asociației Down Plus sau DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului), Sector 2 și Ilfov.

În fiecare sâmbătă dimineața, Marius Zamfir își dedică timpul copiilor și tinerilor de la Asociația Down Plus, la Complexul Studențesc Tei din București, unde conduce antrenamentele de fotbal. După activitatea din weekend-ul trecut, am stat de vorbă cu Marius Zamfir, care ne-a povestit care sunt provocările atunci când lucrează cu persoane cu sindrom Down.

Cum a început aventura cu fotbalul la Asociația Down Plus

Eu i-am văzut pe copiii de la Asociația Down Plus în urmă cu trei ani, la un eveniment în Complexul Studențesc. Mi-a plăcut de ei și am zis să încerc să fac ceva pentru ei. Atunci i-am propus doamnei președinte Georgeta Bucur dacă dorește, în fiecare sâmbătă poate veni cu copiii să facem mișcare. Așa am ajuns să ne întâlnim o dată pe săptămână, în fiecare sâmbătă. Sunt copii care vin și de pe lângă București sau din alte orașe din apropiere”, a declarat antrenorul Marius Zamfir.

Evoluția pe plan fotbalistic

Am pornit de la câțiva copii și am ajuns la 25 de copii. De la a-i face să meargă până a ajunge să dea cu piciorul în minge, să alerge nu sunt pași deloc ușori. Domnișoarei care a rămas pe margine astăzi i-am spus: Nu poți să alergi, am înteles, dar dacă faci mișcare, vei vedea că vei fi sănătoasă, te vei simți bine, o să slăbești, nu te va mai durea nimic. I-am spus: dacă vrei să joci și tu fotbal cu alți copii, trebuie să te pregătești. Motivația este foarte importantă pentru ei. Încerc să îi fac să fie și ei buni și să joace în competiții”.

Accent pe disciplină și seriozitate

La început, abia dacă reușeam să le atrag atenția. Ușor-ușor i-am făcut pe rând să mă asculte. Cum i-am motivat? Luând un copil care este puțin mai receptiv decât ceilalți și spunându-i: Nu vrei să facem o echipă? Eu vreau să fii căpitan de echipă. Dar dacă tu nu îi faci pe ceilalți să te asculte și să facem treabă bună, nu o să pot să te pun căpitan. I-am mai spus și altuia la fel: Vrei să fii căpitan, uite cum facem. Vrei să joci titular, vrei să joci pe un anumit post? Dacă vrei să joci tu, ai grijă de un alt coleg de-al tău ca să asculte ceea ce vă spun. Evoluția lor este fantastică!

Care este marea motivație a copiilor de la Asociația Down Plus

A fost dificil la început, acum lucrurile s-au schimbat, pentru că ei au învățat câteva lucruri despre fotbal. Eu tot timpul am pus accentul pe seriozitate, iar ei au început să facă diferența, când glumim și când facem lucruri serioase.

Cum am reușit să îi motivez? Le-am spus: vă legitimez și ușor-ușor poate reușim să facem echipe în toată țara, să jucăm, măcar o dată pe lună, cu mai multe echipe, poate chiar să organizăm un mini-campionat.

De asemenea, vreau să îi duc într-un cantonament, unde părinții să aibă posibilitatea și răbdarea să vină și ei, dar să îi lase să se descurce singuri. Eu vreau să mă comport cu ei ca și cum ei nu au acest minus. Dându-le încredere în ei, poți să faci ceva frumos”.

”Fotbalul îți schimbă foarte mult personalitatea pentru că sportul, în general, îți creează acea concurență și te face să ai ambiții, orgolii și te ține activ. Ei vin cu cea mai mare plăcere la teren. Avem și un arbitru de fotbal care îi învață reguli, dar totul cu pași mărunți. Provocarea mea este să lucrez cu acești copii și să îi fac să se bucure de sport”, a concluzionat Marius Zamfir.

La finalul activității de sâmbătă, 3 octombrie, copiii de la Asociația Down Plus au primit mingi de fotbal și tricouri din partea Federației Române de Fotbal.