Trofeul a fost disputat de 120 de copii, proveniți din centre de plasament şi din familii cu venituri modeste, iar câştigătorii s-au dovedit a fi copiii din Periş (Ilfov), la categoria de juniori, pe când la cea de tineret au triumfat cei din localitatea Tărtășești.

Competiţia, care s-a desfăşurat la Clubul Argman din Chitila, a reuşit să ofere copiilor o zi unică, în care au primit diplome, medalii, trofee şi cadouri din partea sponsorilor Cris-Tim, Kaufland România, P&G şi Tymbark. „Evenimentul a marcat un moment important din viaţa lor, pentru că, din nefericire, nu au adesea parte de asemenea momente. Copiii şi adolescenţii au înţeles ce înseamnă unitatea unei echipe, fair-play-ul, adrenalina şi bucuria jocului”, a declarat Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

Copiii participanţi au provenit din centrele sociale şi de plasament din sectoarele 2, 3, 4 şi 6 ale capitalei şi din familii nevoiaşe din judeţele Ilfov şi Dâmboviţa – din Periş, Crevedia, Dârza, Bâldana, Tărtăşeşti şi din alte centre ale DGASPC Ilfov.