Campioana României a trecut de Lazio, scor 2-1, după ce a fost condusă cu scorul de 1-0 și e pe prima poziție în grupa E.
Joi, în Gruia, echipa antrenată de Dan Petrescu a debutat cu o victorie în grupele Europa League, 2-1, contra formației care sezonul trecut a cucerit Cupa Italiei.
CFR Cluj a avut în formula de start trei jucători convocați la echipa națională de Cosmin Contra pentru partidele cu Spania și Malta, din această lună, din preliminariile EURO 2020: Ciprian Deac, Mihai Bordeianu și Adrian Păun.
Oaspeții au deschis scorul prin Bastos în minutul 25, dar la pauză a fost 1-1, după ce Deac a înscris din penalty în minutul 41, după un fault în careu al lui Leiva asupra lui Djokovic.
Golul victoriei pentru clujeni a venit în minutul 75, după ce francezul Bilel Omrani l-a învins pe Strakosha cu o lovitură de cap.
În celălalt meci din grupa E, Rennes și Celtic au terminat la egalitate, 1-1, în Franța, astfel CFR se află pe prima poziție în clasament.