La competiția ajunsă la a doua ediție au participat 6 echipe: Armonia Fălticeni, Olimpia Cluj și Vasas Odorheiu Secuiesc, Szegedy AK din Ungaria, FC Noroc Nimoreni din Republica Moldova și Viitorul Cândeștei, echipa comunității ucrainenilor din România.

Câștigătoarea evenimentului realizat cu susținerea autorităților a fost reprezentanta Ungariei, Szegedy, care a învins-o pe FC Noroc Nimoreni la loviturile de departajare, scor 3-1, după ce, în timpul regulamentar, nu s-a marcat. Ultimul loc de pe podium a fost ocupat de Vasas Odorheiu Secuiesc, învingătoare în finala mică în fața Olimpiei Cluj, scor 2-1, în timp ce lupta pentru pozițiile 5-6 a fost câștigată de Armonia Fălticeni, 3-0 cu echipa comunității ucrainenilor.

”Ideea înfiinţării unei echipe de fotbal femin la Fălticeni a pornit de la faptul că o mână de fete voiau să facă o echipă, să facă performanţă, aveau nevoie de sprijin atât moral, cât şi material. Asta m-a determinat să le susţin, să le fiu alături. Poate multă lume este surprinsă că eu, ca femeie, m-am implicat în fotbal. Atât eu, cât şi fetele am fost mulţumite de rezultatele obţinute în sezonul trecut şi am considerat că este necesar să ne perfecţionăm jucând şi cu echipe din afara ţării. Aşa a apărut ideea organizării acestui turneu”, a declarat Mirela Năstacă, organizatorul competiției.

Invitat la turneul de la Fălticeni, președintele FRF, Răzvan Burleanu, nu a putut fi prezent, însă le-a transmis un mesaj tuturor celor care au luat parte la eveniment: ”Vă felicit pentru această iniţiativă mai mult decât binevenită. Mă bucur foarte mult de fiecare dată când aflu că în România există cluburi care întreprind acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea fotbalului şi să pună în legătură sportivi şi echipe din Europa. Ştiu cât de greu este să organizezi astfel de evenimente şi de câtă determinare trebuie să dai dovadă, însă, la final, ne rămân bucuria jocului de fotbal şi testul pe care îl parcurgem alături de echipele participante”.