Ediția din acest an va începe cu o fază preliminară, unde 4 țări vor susține meciuri eliminatorii pentru ocuparea  a două locuri în ”șaisprezecimi”. Echipa jucătorilor fără contract a Cehiei o va înfrunta pe cea a jucătorilor fără contract reprezentând România, iar echipa Austriei va întâlni echipa Ucrainei. 
 
Echipele câștigătoare din cele două meciuri se vor califica în ”șaisprezecimi”, urmând să joace, pentru calificarea în optimi de finală, după următorul program: 
 
Spania – Grecia, Portugalia – echipa câștigătoare în meciul Cehia – România, Olanda – Elveția, Slovenia – Bulgaria, Polonia – Danemarca, Muntenegru – Serbia, Belgia – echipa câștigătoare în meciul Austria – Ucraina, Malta – Franța
 
Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori – AFAN, în colaborare cu Federația Română de Fotbal, va organiza selecția jucătorilor români liberi de contract, care să participe la meciul preliminar cu Cehia. Din cei înscriși va fi selecționat un lot de 15 jucători pentru un cantonament de pregătire în perioada 13 – 23 iunie 2015.
 
Meciul va avea loc la data de 26 iunie, în Cehia (Kunice). Deplasarea echipei în Cehia (jucători, antrenori, preparator fizic, doctor, reprezentanți AFAN) se va efectua în perioada 25 – 28 iunie 2015, iar cheltuielile ocazionate de transportul cu avionul și cazarea delegației vor fi  asigurate de AFAN. Câștigătoarea meciului dintre Cehia și România va disputa, în perioada 3 – 4 iulie 2015, următorul meci, în deplasare, cu echipa Portugaliei, pentru calificarea în ”optimile” turneului FIFPro.
 
Jucătorii care doresc să participe la turneul jucătorilor fără contract organizat de FIFPro, care va începe cu meciul preliminar dintre Cehia și România, din data de 26 iunie 2015, trebuie să îndeplinească următoarele condiții, impuse de organizatorul turneului – sindicatul mondial FIFPro:
 
– Să fie jucători profesioniști
– Să fie liberi de contract
– Să fi avut contracte cu cluburi din Liga I sau Liga a II-a în ultimul sezon competițional 2014-2015
– Să fie apți din punct de vedere fizic și sportiv (se va demonstra cu documente)
– Să fie disponibili pentru efectuarea unui cantonament de pregătire (antrenament) corespunzător, înaintea primului meci
 
Jucătorii care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și doresc să participe la acest turneu se pot înscrie până la data de 10 iunie 2015, prin telefon, la numerele 021 310 35 40 (AFAN), 0722 274 582 (Ciprian Mozacu), 0755 091 900 (Emilian Hulubei), prin fax, la 021 310 35 48 (AFAN), sau prin e-mail, la office@afan.ro, office@frf.ro, afanr2002@yahoo.com.