Născut la 18 aprilie 1929, Ion Voinescu a apărat în 20 de meciuri poarta echipei naționale a României.
În cariera sa de senior a jucat pentru Metalul București (1948-1950) și pentru Steaua București (1950-1963), câștigând de 6 ori titlul și de 5 ori Cupa României.
Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii cl. a II-a și Steaua Republicii.
Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele și regretă dispariția lui Ion Voinescu.