În 2022, proiectul ”Football in Heaven” și-a desfășurat ediția cu numărul 5. Peste 40 de fani din 6 țări au venit în România pentru a urmări fotbal în ligile a 4-a și a 5-a din județele Suceava și Bistrița-Năsăud.

”Football in Heaven”, program susținut de FRF și realizat alături de Asociațiile Județene de Fotbal, își propune să aducă fotbalul diviziilor de amatori ale României în atenția internațională.

Un înalt oficial UEFA, un antreprenor indian care a călătorit peste 10 000 de kilometri special pentru aventura ‘Football in Heaven’, dar și Robert Banks, fiul celui mai mare portar din istoria Angliei, campionul mondial Gordon Banks, au făcut parte din grupul care a vizitat România în luna octombrie.

FRF.RO îți oferă cele mai tari 10 imagini de la Football in Heaven, ediția a cincea:

1. Heniu Leșu în Bistrița-Năsăud. Amfiteatrul de deasupra munților. Drumul până la stadion se face fie în 4×4, fie cu pulsul ridicat prin pante și serpentine. Locul are tot, așa că nu știi în ce direcție să te uiți mai întâi.

Dar până la urmă trebuie să revii cu picioarele pe viteză și să te grăbești cumva să ajungi la capăt. Asta mai ales când auzi de întâlnirile dese dintre oameni și familiile de urși din zonă.

2. Fotbal în Salina Cacica, la 75 de metri sub pământ. A fost doar un antrenament, desigur, dar o călătorie spre miezul ‘Sferei’ pentru un meci de fotbal e întotdeauna o idee bună. Sau așa părea înainte de coborârea, apoi urcarea celor aproape 200 de trepte alunecoase care despart scoarța de teren.

3. La Poiana Stampei, în Liga a 5-a din Suceava, se joacă în nocturnă. Există o tabelă electronică nouă, o tribună complet acoperită, iar complexul are bazin și condiții de refacere pentru jucători la nivelul Ligii 1. N-o să vedeți asta în imaginea de mai jos, ci agitația maximă de la pauza meciului cu Bradul Vama. Agitați și motivați de momentul lor într-un fel de Ligă a Campionilor, cu zeci de aparate foto care-i urmăreau peste tot, jucătorii au pus-o de-un “meciul vieții”. S-a terminat 3-3, dar a fost nedrept. Alte câteva zeci de ocazii s-au jucat la ambele porți!

4. Stadionul din Câmpulung Moldovenesc e ”planta” în munte, așa că locul n-are cum să fie obișnuit. Vizitatorii l-au descris drept “extraordinar”, “fantastic” și puțin “unbelievable”, dar încercăm să nu vă influențăm și vrem să vă faceți o părere proprie. 🙂

5. …și, pentru că e vorba despre Câmpulung, o privire cu respect și către grupul de suporteri devotați care promit că susțin echipa fără condiții, indiferent de ligă, temperatură cu grade multe pe plus, aer înghețat, aburi sau ceață.

6. “Mergeți, mergeți! Pe acolo, da!” Să fi fost o glumă a oamenilor locului sau chiar ăla e stadionul? De dus, ne-am dus. 🙂 La Iacobeni, în Suceava, ca să ajungi repede din oraș în tribună trebuie s-o scurtezi puțin printre linii ferate și vagoane părăsite. Apoi, să te ții de fiarele unui pod suspendat care se clatină serios și să speri că filmul nu se termină prost. Și cam asta e tot, ajungi imediat, nu-i mare aventură. 🙂

Locul e de-a dreptul impresionant din majoritatea motivelor care ar putea să-l intereseze pe un fan din fotbalul mic. În ritmul mișcărilor pe care le face corpul, puntea suspendată care leagă “Minerul” de lume spune povestea primei treceri pentru fiecare în parte. Clar, o amintire de luat acasă și de multiplicat.

7. La Falcău, în Suceava, echipa locală Polul Nord e susținută energic de toată comunitatea. “Clubul Senioarelor” e reprezentat cu pasiune imediat în spatele liniei de margine.

8. Culorile toamnei împart privirile cu meciul de fotbal dintre Polul Nord și Avântul Frasin.

9. La Feldru, pe malul Someșului Mare, suporterii oftează după echipa care se lupta să promoveze sezonul trecut. Rămas fără susținere financiară și fără cei mai buni jucători, clubul se mulțumește să le dea o șansă tinerilor din zonă.

10. Avântul Frasin, în Suceava, cu pâine, sare, suporteri în costum național și un apus de soare în care tribuna veche se vede cu totul special.