În vârstă de 39 de ani, Teodora Albon a fost prezentă în cei peste 15 ani de arbitraj la cele mai importante competiții din fotbalul mondial, fiind în acest moment cea mai apreciată arbitră din România pe plan extern.
Finală de UEFA Women’s Champions League, semifinală de Campionat Mondial, semifinală la Jocurile Olimpice sunt doar câteva dintre cele mai importante borne ale carierei Teodorei Albon, care la sfârșitul anului 2016 a urcat pe locul 6 în clasamentul celor mai bune arbitre din lume, cea mai bună clasare de până acum. Teodora Albon a urcat un loc față de ierarhia anului precedent, 2015.
„Mi-am îndeplinit nu un vis, ci toate visele”
– Ce a însemnat anul 2016 pentru Teodora Albon?
– A fost un nou an plin de satisfacții. În 2015 am fost prezentă la Campionatul Mondial feminin de fotbal din Canada, unde am oficiat până în semifinale. Am fost la centru la meciul dintre SUA și Germania, primele două clasate în clasamentul FIFA, partidă despre care toată lumea a spus că a fost adevărata finală. Nu credeam atunci că voi merge mai sus. Anul trecut însă au venit Jocurile Olimpice de la Rio, unde am arbitrat inclusiv finala mică, jocul dintre Canada și naționala țării gazdă, Brazilia! A fost ceva de vis! 2016 a fost un alt an fantastic.
– Cum ați primit „convocarea” pentru Rio?
– A fost o surpriză! Am și spus, în glumă, la momentul respectiv că mă pot retrage la vatră după Rio, pentru că mi-am îndeplinit nu un vis, ci toate visele! Mă bucur că munca mea de 16 ani a însemnat ceva. E greu de descris în cuvinte ceea ce am simțit anul trecut.
„Au fost multe dezamăgiri”
– Cum se traduce locul 6 în clasamentul celor mai bune arbitre din lume?
– Muncă. Multă muncă! Și sacrificii. Multe sacrificii! Tărie de caracter. Pentru că suntem cu toții oameni și toți trecem prin momente dificile în viață. Important e cum ieșim din ele. Dacă faci ceea ce îți place, dacă faci cu pasiune ceea ce faci, atunci nu ai cum să nu reușești.
– Ați avut vreun moment în toți acești ani în care ați vrut să renunțați?
– Doar unul?! Am avut multe! Au fost multe dezamăgiri, dar am trecut peste ele, mai mult, m-au ambiționat.
„Ei au fost motorul meu”
– Care e cea mai frumoasă amintire?
– Până anul trecut aș fi spus că cea mai dragă amintire e Campionatul Mondial din Canada, din 2015. A venit însă Olimpiada de la Rio. E greu să aleg între cele două competiții, pentru că fiecare e cu importanța ei, cu spiritul ei. Totuși, Campionatul Mondial din Canada și-a pus cel mai mult amprenta pe cariera mea.
– Unde ați găsit cel mai important sprijin în carieră?
– Acasă, în sânul familiei, printre cei apropiați. Ei au fost motorul meu! Mi-au dat putere și forță să merg pe acest drum.
– Cum se vede arbitrajul feminin românesc în străinătate?
– Delegările mele și ale brigăzii mele spun totul. Oamenii apreciază munca noastră și ne răsplătesc.
Meci în Insulele Reunion
– Cum a debutat 2017?
– Cu o delegare la un meci amical între Franța și Africa de Sud, partidă disputată parcă într-o altă lume, tocmai în Insulele Reunion (n.r. – scor 2-0)! Invitația mi-a sosit personal, din partea Federației Franceze de Fotbal. Mi-am putut alege brigada, așa că am mers cu Petruța Iugulescu și cu Mihaela Țepușă, colaboratoarele mele. A fost incredibil. Aproape 9.000 de oameni în tribune și un meci de clasă!
– Care sunt obiectivele în acest an?
– Campionatul European feminin din Olanda, din vară, e cea mai importantă competiție în 2017. Nu s-au făcut încă delegările, dar sper să fiu pe listă. Chiar în aceste zile trebuia să fiu la un seminar UEFA, dar nu am putut merge din pricina unei accidentări. Am suferit zilele trecute o ruptură musculară. Cred însă că voi fi aptă pentru Seminarul FIFA din a doua parte a lunii februarie.
