Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea și-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamț și Constructorul Bârlad. 
 
În 1959, a devenit arbitru, iar după trei ani promova în lotul divizionar. A debutat în Liga 1 în 1965, iar după două sezoane primea ecusonul FIFA. 
 
Cel mai titrat arbitru român a condus 400 de meciuri în România, a arbitrat 115 meciuri internaționale, a participat la trei ediții de Campionat Mondial. După ce s-a retras din arbitraj în 1984, a fost observator și, apoi, președinte al Asociației Județene de Fotbal Galați, de unde a primit funcția de președinte onorific. De asemenea, Nicolae Rainea a fost și președinte onorific al Comisiei Centrale a Arbitrilor.
 
Trupul neînsuflețit al lui Nicolae Rainea va fi depus la capela Sf. Sofia din Galați, iar înmormântarea, cu onoruri militare, va avea loc sâmbătă, la ora 10:00, la cimitirul Eternitatea.
 
Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor își exprimă condoleanțele și regretă dispariția lui Nicolae Rainea.