În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012, ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, ale Legii nr. 126/1995, republicată, privind regimul materialelor explozive, ale Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, organizatorul de jocuri sportive stabilește regulile de conduită în stadion și poartă întreaga răspundere pentru respectarea lor.
 
Spectatorii care asistă la meciuri de fotbal în Arena Națională sunt obligați să se comporte în conformitate cu prevederile legislației române și cu regulile enunțate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la expulzarea contravenientului din interiorul Arenei Naționale, poate declanșa punerea în aplicare a interdicției de acces în arenele sportive din România și poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.
 

Obligațiile spectatorilor:

– să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine.
– să prezinte, la intrarea în arenă, documentele de acces și, după caz, actele de identitate; la solicitarea forțelor de ordine/stewarzilor, sunt obligați să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.
– să nu cumpere bilete în scop de revânzare și să nu le vândă la suprapreţ.
– să nu introducă în incinta Arenei Naționale inscriptii, embleme, pancarte, bannere, afișe, steaguri sau alte suporturi ce conțin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conținut obscen sau care incintă la denigrarea țării, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
– să nu introducă și să nu afișeze însemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic.
– să se supună controlului corporal sumar și al bagajelor; refuzul de a fi controlat atrage după sine interdicția de a intra în Arena Națională la meciul respectiv.
– să nu pătrundă în incinta Arenei Naționale sub influenţa drogurilor şi a substanţelor psihotrope, în stare vădită de beție, să nu introducă și să nu consume în stadion băuturi alcoolice; 
– să ocupe locul înscris pe bilet.
– să nu fumeze în spațiul tribunelor; interdicția este valabilă și pentru persoanele care folosesc țigara electronică. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate de pe terasamentul exterior al zonei tribunelor, în zonele turnichetelor. 
– să nu amplaseze bannere sau alte materiale de publicitate vizuală în alte locuri decât acelea stabilite de organizator, adică doar pe parapetul de beton al nivelului superior și pe parapetul care delimitează terenul de joc de tribună, de jur împrejur; la meciurile echipei naționale sunt permise doar steagurile naționale ale țărilor repective arborate pe brațe sau pe suport din plastic. Sunt permise doar tobele cu o singură față. Portavocile și stațiile de amplificare sunt interzise. 
– să nu escaladeze parapetul din beton care delimitează suprafața de joc, gardurile interioare de separare a sectoarelor și să nu se cațere pe balustrada care delimitează spațiul de joc de tribună.
– să nu arunce asupra spectatorilor, oficialilor, jucătorilor, forţelor de ordine sau în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.
– să nu săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și alte amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; să nu scandeze refrene injurioase sau defăimătoare.
– să nu amenințe cu acte de violență forțele de ordine.
– să nu deţină artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz.
– să nu introducă nici un fel de recipient pentru lichide, confecţionat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc).
– să nu provoace și să nu participe la scandal sau la acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, să nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalți spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor.
– să nu provoace sau să nu participe efectiv la scandal în incinta Complexului Arenei Naționale.
– să nu se implice în nici un fel de act de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste.
– să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenția de a împiedica identificarea.
– să nu scrie, să nu deseneze pe pereţii sau pe gardurile stadionului, să nu dezlipească, să nu distrugă reclamele, anunţurile sau afişele expuse, să nu deterioreze, să nu ridice sau să nu mute semnele sau indicatoare amplasate de organizator.
– să nu distrugă ori să nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier.
– să nu aibă asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate în terenul de joc (briceaguri, bile etc.) și nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca arme (umbrele, suporturi pentru steaguri confecționate din orice alt material exceptând plasticul, căști moto, huse pentru aparatura electronică etc.)
– să nu distrugă, să nu degradeze scaunele sau alte elemente de mobilier.
– să nu staționeze pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare.
– să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare impusă de forţele de ordine.
 
Sunt interzise în Arena Națională următoarele:
 
– accesul cu tricouri sau alte obiecte de îmbrăcăminte înscripționate cu texte, desene, litere sau simboluri care – în opinia organizatorului – au înțeles obscen, discriminatoriu sau provocator.
– arme, muniții, torțe, materiale explozive, incendiare sau fumigene.
– dipozitive de șocuri electrice.
– orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanțe incendiare.
– cuțite, șișuri ori alte obiecte confecționate special să taie sau să rănească. 
– camere profesionale.
– vuvuzele
– tobe cu ambele fețe închise; sunt permise numai tobele cu o singură față.
– animale de companie.
 
Accesul copiilor de orice vârstă în Arena Națională se va face pe baza biletului de acces. 
La meciurile cu grad de risc ridicat, minorii sub 14 ani au acces în Arena Națională doar însoțiți de o persoană majoră.