UEFA și Uniunea Europeană a organizat în perioada 7-9 septembrie, la București, conferința anuală privind securitatea pe stadioane. O premieră pentru România!

La eveniment au fost prezenți responsabili cu securitatea de la toate cluburile prezente în actualul sezon al Ligii Campionilor și Europa League, reprezentanți ai asociațiilor naționale plus reprezentanți UEFA și alți invitați cu expertiză în domeniul siguranței pe stadioane.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost și el prezent la seminar, ocazie cu care s-a adresat participanților: ”Tema conferinței din acest an, Răspundere și Riscuri, cuprinde eforturile noastre comune, pe care le-aș rezuma în trei pași majori. Să învățăm din experiențele trecutului, să confruntăm realitățile actuale și să fundamentăm o abordare integrată prin care să asigurăm spectatorilor bucuria deplină a spectacolului fotbalistic, promovând, în aceeași măsură, valorile fundamentale ale acestui sport”.