Președintele FRF a onorat invitația personală de a asista la partide din Cupa Asiei 2019 și are în aceste zile mai multe întâlniri cu lideri ai asociațiilor fotbalistice din Asia.

Confederația de Fotbal din Asia organizează în această lună, în Emiratele Arabe Unite, ediția numărul 17 a competiției continentale la nivel de prime reprezentative. În acest context, președintele Confederației, șeicul Salman Bin Ibrahim Al-Khalifa, i-a adresat președintelui FRF Răzvan Burleanu o invitație personală de a asista împreună la partide din fazele superioare ale competiției.

După ce ieri au urmărit din tribunele arenei Rashid Stadium (Dubai) meciul Coreea de Sud – Bahrain contând pentru optimile de finală, cei doi au luat astăzi prânzul împreună și au avut o întâlnire pe temele promovării fotbalului românesc pe piața asiatică și transferului european de bune practici în zonele de bună guvernanță și marketing. Șeicul Salman Bin Ibrahim Al-Khalifa este așteptat în acest an în România, în urma invitației pe care i-a adresat-o Federația Română de Fotbal.

Tot astăzi, 23 ianuarie, Răzvan Burleanu va continua seria întâlnirilor cu lideri ai asociațiilor fotbalistice din zonă, urmând o întrevedere cu Kozo Tashima, președintele Asociației Japoneze de Fotbal. Obiectivele acestui program sunt explorarea oportunităților de colaborare între fotbalul românesc și cel asiatic, configurarea unor parteneriate strategice între FRF și federații din Asia și prezentarea proiectelor de dezvoltare a fotbalului românesc la nivel de copii și juniori.