Arbitrul român se va afla la centru joi, 21 iulie, de la ora 18:00, în meciul Portugalia – Franța, semifinala turneului final sub 19 ani.

Campionatul European dedicat juniorilor Under 19 se află aproape de final. Joi, 21 iulie, se vor disputa semifinalele turneului găzduit de Germania.

Mai întâi, de la ora 13:00, Anglia întâlnește Italia la Mannheim. Iar de la ora 18:00, pe același stadion, Portugalia se duelează cu Franța pentru un loc în ultimul act al competiției. Acest al doilea joc va fi arbitrat de românul Radu Petrescu, acesta fiind deja la a treia delegare la actuala ediție a Campionatului European.

El va fi ajutat la cele două tușe de muntenegreanul Milovan Djukić și de albanezul Ridiger Çokaj, în timp ce al patrulea arbitru va fi ucraineanul Anatolii Zhabchenko.

Conaționalul nostru a mai condus la Euro jocurile Franța – Anglia 1-2 și Italia – Portugalia 1-1, ambele din faza grupelor. La turneul final participă doar opt reprezentative, astfel că primele două clasate din fiecare grupă au mers mai departe în semifinale.

Finala competiției este programată pe 24 iulie, de la ora 21:30, la Sinsheim.