Încă o bază sportivă modernă urmează a fi inaugurată, la Huși. Astfel, numărul acestora a ajuns la 16. Alte aproape 80 sunt încă în proces de finalizare, 10 dintre acestea fiind deja în ultimul stadiu și vor fi inaugurate în perioada imediat următoare.
Programul de construire a 400 de terenuri pentru fotbalul de bază, prin Compania Naţională de Investiţii, lansat în cadrul organizării Turneului Final UEFA EURO 2020 în România, continuă prin inaugurarea unei noi baze de Tip 1. Acestea sunt rezultatul investiției Guvernului în infrastructura sportivă, cu o valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro fiecare. Fiecare bază este echipată cu un teren sintetic de fotbal, nocturnă, tribune, vestiare și o parcare, alături de un teren mai mic, 40 x 20 metri, multifuncțional.
Baza sportivă de la Huși, județul Vaslui, este gata și zilele următoare CNI va face recepția lucrării, urmând ca ea să fi dată în folosință. Odată cu inaugurarea acesteia, numărul total al bazelor finalizate ajunge la 16, iar alte aproape 80 sunt în diferite stadii de execuție.
Scopul acestor baze este de a crea condiții moderne pentru dezvoltarea fotbalului de bază și îmbunătățirea experienței practicanților și a suporterilor. Fiecare bază sportivă dispune de două terenuri: unul de dimensiuni standard și unul mai mic, multifuncțional.
Inițiativa face parte din Programul EURO 2020, iar la finalizarea acestuia vor exista în total 400 de terenuri pentru fotbalul juvenil, dintre care 300 vor fi integrate în cele 150 de baze sportive și alte 100 în școli. Astfel, se creează o infrastructură durabilă pentru promovarea sportului și pentru organizarea evenimentelor fotbalistice în condiții moderne în întreaga țară.