“Am declarat, imediat după meciul cu Ungaria, că măsurile de securitate și-au atins scopul. M-am referit exclusiv la măsurile prin care s-a evitat un contact fizic violent între fanii maghiari și cei români.
În această dimineață am descoperit fața nevăzută a partidei, una dureroasă și care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. Mulțumesc presei pentru informațiile și imaginile furnizate. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România.
Regret incidentele produse între forțele de ordine și suporteri, îmi cer scuze față de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor și excesului de zel. Federația Română de Fotbal condamnă atitudinile violente și nejustificate la adresa suporterilor.
Îi asigur pe toți cei care au avut de suferit că vinovații vor plăti. La întoarcerea delegației române din Finlanda voi purta o discuție fermă cu conducerea companiei care a avut reponsabilitatea securității pe Arena Națională.
Acest moment a fost picătura care a umplut paharul în ce privește Legea 4 și prevederile ei. Așa cum am promis suporterilor, în 6 luni vom avea un nou proiect de lege”
 
Răzvan Burleanu
Președinte Federația Română de Fotbal