Olimpia 2010 Satu Mare a învins-o pe ACSM Râmnicu Vâlcea la loviturile de departajare după ce, la finalul celor 90 de minute, scorul a fost 1-1. S-a terminat 9-8, un singur penalty fiind ratat, iar sătmărenii au primit trofeul din partea foștilor internaționali Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu. 
 
Cele două finaliste au ajuns în ultimul act după ce au câștigat grupa din care au făcut parte în etapa semifinală. Olimpia a câștigat cu 2-0 meciurile cu UTA Bătrâna Doamnă și cu LPS Suceava și a remizat, 3-3, cu Unirea 1924 Alba Iulia. Echipa din Râmnicu Vâlcea a învins Oțelul cu 1-0, pe Ateltic Bradu cu 4-0 și a pierdut în fața FC Steaua București cu 1-0.