Campioana României la fotbal feminin, Olimpia Cluj-Napoca va evolua în grupele Ligii Campionilor în Slovenia, alături de gazdele de la Pomurje, estonienele de la Parnu și muntenegrinele de la Ekonomist. Coincidenţa face că cele trei adversare ale clujencelor au evoluat anul trecut în aceeaşi grupă şi tot în Slovenia, în locul Olimpiei aflându-se campioana Ungariei, MTK Budapesta.

Iată şi componenţa tuturor grupelor actualei ediții a Ligii Campionilor, ediţia 2015-2016:

Grupa 1: Konak Belediyespor (Turcia), WFC SFK 2000 Sarajevo* (Bosnia Herzegovina), FC Minsk (Belarus), KS Vllaznia (Albania)

Grupa 2: FC PAOK (Grecia), FC NSA Sofia (Bulgaria), Glentoran Belfast United WFC* (Irlanda de Nord), ŽFK Dragon 2014 (Macedonia)

Grupa 3: Apollon Limassol LFC* (Cipru), Stjarnan (Islanda), KÍ Klaksvík (Faroe), Hibernians FC (Malta)

Grupa 4: FC Twente* (Olanda), ASA Tel-Aviv University SC (Israel), Ferencvárosi TC (Ungaria), FC Jeunesse Jonglënster (Luxemburg)

Grupa 5: Olimpia UT Cluj-Napoca (România), WFC Pomurje* (Slovenia), Pärnu JK (Estonia), WFC Ekonomist (Muntenegru)

Grupa 6: ŽFK Spartak (Serbia), WFC Osijek* (Croaţia), CF Benfica (Portugalia), CSF Noroc Nimoreni (Moldova)

Grupa 7: Gintra Universitetas (Lituania), KKPK Medyk Konin* (Polonia), Wexford Youths WFC (Irlanda), Cardiff Met LAFC (Ţara Galilor)

Grupa 8: PK-35 Vantaa (Finlanda)*, WFC Kharkiv (Ucraina), FC Union Nové Zámky (Slovacia), Rīgas FS (Letonia)
* echipa gazdă a grupei

Grupele Ligii Campionilor la fotbal feminin vor avea loc în perioada 9-14 august 2015.