Pe stadionul Sportni Park din localitatea slovenă, Olimpia dispută azi primul meci din grupă. De la ora 18:00 (ora României), clujencele vor întâlni campioana Estoniei, Pärnu Jalgpalliklub. Vor urma meciurile cu WFC Ekonomist (Muntenegru), pe 13 august, şi WFC Pomurje (Slovenia), pe 16 august, ambele de la aceeaşi oră.
Au luat patru internaţionale
Campioana României s-a pregătit temeinic pentru ediţia din acest an a Ligii Campionilor la fotbal feminin, efectuând un cantonament de pregătire în Austria. Elevele lui Mirel Albon au reuşit un egal cu Sturm Graz (2-2), au trebuit să se recunoască învinse în faţa polonezelor de la Konin Medyk (0-4) şi au făcut scor cu FC Südburgenland Olbendorf (6-0).
În pauza de vară, Olimpia a dat lovitura pe piaţa transferurilor, reuşind să transfere patru internaționale. Este vorba de Lidia Havriștiuc (Navobi Iași), Beatrice Tărășilă (Fair Play București), Szidonia Salamon (Odorheiu Secuiesc) şi Roxana Dinescu (Real Craiova).
Iată şi lotul oficial comunicat pentru această competiţie:
Lavinia Boandă (21 de ani), Mirela Ganea (29), Georgiana Dârle (16) – portari
Andreea Corduneanu (20), Teodora Meluță (16), Christine Manie (31), Adina Giurgiu (21), Laura Desmerean (18), Ștefania Moraru(16), Corina Corniciuc (31) – fundaşi
Ioana Bortan (26), Ştefania Vătafu (22), Andreea Voicu (19), Cristina Carp (18), Diana Grecu (16), Lidia Havriştiu(24), Beatrice Tărășilă (18) – mijlocaşi
Loredana Popa (16), Mihaela Ciolacu (17), Mara Bâtea (20), Alexandra Lunca (20), Dariana Indrei (16), Roxana Dinescu (22) – atacanţi
Meciul de azi va fi transmis prin live-streaming pe siteul oficial al echipei Olimpia Cluj: LIVE-STREAMING OLIMPIA – PARNU