Comitetul Executiv al UEFA a aprobat, în cadrul ședinței sale din 9 decembrie 2016, noua structură a cupelor europene pentru ciclul competițional 2018-2021. Formatul acestora a rămas neschimbat, modificările – esențiale – vizând cu precădere lista de acces, sistemul coeficienților și cel al repartizării veniturilor.

UEFA Champions League

Faza grupelor va fi disputată, ca și până acum, de 32 de echipe, marea diferență fiind dată de modul de calificare.

Se vor califica direct 26 de echipe, după cum urmează:
– Deținătoarea UCL și cea a UEFA Europa League (evident, câștigătoarele acestor competiții la finele sezonului competițional 2017-2018) – două echipe
– Câte patru formații din asociațiile naționale aflate pe locurile 1-4 în clasamentul coeficienților UEFA – în total, 16 echipe
– Câte două echipe reprezentând asociațiile naționale de pe pozițiile 5 și 6 ale ierarhiei menționate la punctul precedent – 4 echipe
– Câte o echipă din asociațiile naționale de pe locurile 7, 8, 9 și 10 ale clasamentului coeficienților – 4 echipe
Celelalte șase echipe vor veni din calificări, astfel:
– 4 grupări din așa-numitul “champions path”, adică traseul campioanelor asociațiilor naționale clasate pe locurile 11-55 în clasamentul coeficienților. Va exista un total de patru tururi de calificare (Q1, Q2, Q3 și play-off), precedate de un tur preliminar. Evident, așa cum este cazul și în prezent, accesul în aceste diferite faze ale competiției se va face gradat, în funcție de poziția din clasamentul coeficienților. Echipele eliminate în turul preliminar, Q1, Q2 și Q3 vor căpăta o nouă șansă, fiind redirecționate către “champions path” al calificărilor UEFA Europa League.
– Două echipe din “league path”, traseu care cuprinde echipele de pe locul 3 din asociațiile naționale clasate pe pozițiile 5 și 6 și vicecampioanele țărilor de pe locurile 7-15.

În cazul în care deținătoarea UCL se califică pentru viitoarea ediție a aceleiași competiții și datorită poziției din campionat, locul vacant va fi ocupat de campioana țării de pe locul 11.

În cazul în care deținătoarea UEL se califică pentru UCL grație locului ocupat în campionat, poziția vacantă va fi ocupată de ocupanta locului 3 al campionatului clasat pe 5 în ierarhia coeficienților UEFA.

Astfel, o țară poate alinia maximum cinci echipe în faza grupelor, dacă deținătoarele UCL sau UEL nu ajung în grupele UCL prin intermediul campionatului intern.

UEFA Europa League

Și în acest caz se schimbă modul de calificare în faza grupelor, care va alinia la start, ca și până acum, 48 de echipe.

Se vor califica direct 17 echipe, astfel:
– Câștigătoarele Cupelor naționale și ocupantele locurilor 5 ale asociațiilor naționale de pe locurile 1-4 ale ierarhiei coeficienților UEFA – 8 echipe
– Câștigătoarele Cupelor naționale ale țărilor de pe locurile 5-12 ale clasamentului coeficienților – 8 echipe
– Ocupanta poziției a 4-a a clasamentului țării de pe locul 5 al ierarhiei coeficienților – o echipă
31 de echipe vor veni din calificări, după cum urmează:
– 6 grupări eliminate din Q3 și play-off-ul UCL league path
– 4 echipe eliminate din play-off-ul UCL champions path
– 8 echipe din nou creata UEL champions path, evocată la descrierea calificărilor UCL
– 13 echipe din cele patru tururi de calificare + play-off-ul UEL, acestea incluzând echipe din toate cele 55 de asociații afiliate la UEFA

Lista de acces va fi decisă în funcție de situația clasamentului coeficienților UEFA pe cinci ani, în calcul fiind luate sezoanele începând cu 2012-2013 și până la cel actual inclusiv.

În acest moment, când mai sunt de disputat meciuri din ediția 2016-2017 a celor două cupe europene, România se află pe locul 17, dar mai poate fi depășită de Danemarca (locul 18).

În aceste condiții, dacă ne vom păstra poziția a 17-a, anul viitor, campioana ediției 2017-2018 va intra în Q2 al UCL (champions path), dacă vom ajunge pe 18, campioana va începe competiția în Q1.

Aceeași situație și în UEL. Locul 17 ar însemna câștigătoarea Cupei în Q3, vicecampioana în Q2 și ocupanta locului 3 în Q1. Locul 18 ar trimite câștigătoarea Cupei în Q2, vicecampioana și locul 3 în Q1.