La invitația Școlii Federale de Antrenori, în fața tehnicienilor români s-a aflat Massimo Lucchesi, consultant tehnic și autor a numeroase cărți de specialitate, precum și director al site-ului allenatore.net.
 
Italianul le-a prezentat antrenorilor din sală diferite teme teoretice și apoi a condus o lecție practică desfășurată pe stadionul Juventus din București. 
 
Marți și miercuri, antrenorii înscriși la cursurile pentru obținerea licenței PRO continuă, la Centrul de Fotbal Buftea, un modul practic început în prima săptămână din mai. Cursurile se vor încheia în luna iunie, odată cu prezentarea lucrării de licență, examenul scris și susținerea rapoartelor după o săptămână de practică și observarea unor meciuri internaționale.
 
Această inițiativă contribuie la îndeplinirea Obiectivului specific 1.3 din Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România 2015-2020, ”Îmbunătățirea activităților-suport pentru susținerea fotbalului de performanță”, având în planul de acțiuni ”diversificarea metodelor de pregătire ale SFA”.