Massimo Lucchesi este invitatul special al Școlii Federale de Antrenori la o nouă lecție pentru cursanții PRO, programată luni, 18 mai, începând cu ora 9:00, la Casa Fotbalului. 
 
Italianul (foto, alături de antrenorul lui Inter, Roberto Mancini) este consultant tehnic și autor a numeroase cărți de specialitate, precum și director al site-urilor allenatore.net și soccersolutions.net. 
 
Partea teoretică va fi urmată și de o lecție practică, de la ora 13:00, pe stadionul ”Juventus” din București. Marți și miercuri, antrenorii înscriși la cursurile pentru obținerea licenței PRO vor continua un modul practic început în prima săptămână din mai. 
 
Cursurile se vor încheia în luna iunie, odată cu prezentarea lucrării de licență, examenul scris și susținerea rapoartelor după o săptămână de practică și observarea unor meciuri internaționale.