În vederea alcătuirii corpului de observatori de joc ai FRF pentru sezoanele 2016/2017 și 2017/2018, până pe data de 15 iulie 2016 s-au primit cereri de înscriere din partea celor care își doresc să susțină examenul care să le permită să îndeplinească rolul de observator de joc. 

În urma analizării dosarelor depuse au fost respinse un număr de 12 dosare, restul candidaţilor primind dreptul de a participa la concurs. Lista celor admişi şi respinşi este disponibilă în format electronic aici: LISTA CANDIDAŢILOR ADMIŞI ŞI RESPINŞI.

Eventualele contestaţii se pot formula până marţi, 19 iulie, la ora 12:00, urmând ca acestea să fie soluţionate în aceeaşi zi, până la ora 14:00. Contestaţiile se trimit pe mail la adresa silvia.boroneant@frf.ro.

Examenul se desfăşoară pe 20 iulie, la Casa Fotbalului

Sala Nicolae Dobrin a Casei Fotbalului va găzdui examenul în data de 20 iulie 2016, cu începere de la ora 12.00. Acesta va consta într-un test grilă care va conține un număr de 30 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns, dintre care una singură fiind corectă, și evaluarea unei situații practice.

Cele 30 de întrebări sunt împărțite în trei secțiuni, după cum urmează:

– întrebările 1-10 din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice

– întrebările 11-20 din Regulamentul Disciplinar

– întrebările 21-30 din Legea 4 /2008 completată cu Legea 10/2012.

Evaluarea situației practice constă în analizarea unor faze din cadrul unor meciuri și menționarea (descrierea) acestora într-un formular tip raport de observare.

Procedura de organizare și desfășurare a examenului se face potrivit Regulamentului care poate fi consultat AICI.

Curs de instruire pe 21 iulie

Ulterior desfășurării examenului, Federația Română de Fotbal va asigura cazarea în data de 20 iulie 2016 pentru candidații declarați admiși.
La data de 21 iulie 2016, FRF va organiza un curs de instruire la care toți candidații declarați admiși au obligația de a participa, în caz contrar urmând a nu fi delegați ca observatori de joc.

Agenda cursului de instruire va fi următoarea:

9:30 – Mesajul președintelui
9:50 – Raport privind activitatea observatorilor de joc în sezonul 2015/2016
10:30 – Rolul și responsabilitățile unui observator de joc
11:00 – Pauză
11:15 – Acțiuni pregătitoare unei misiuni ca observator de joc
11:45 – Măsuri de ordine și siguranță
12:30 – Organizare ședință tehnică (probleme sportive) – demonstrație/exemplificare susținută de cursanți
13:15 – Prânz
14:30 – Ședință de organizare – 4 grupe de lucru

  • – analiza demonstrației/exemplificării plus concluzii
  • – cum faci mai angajantă/eficientă/captivantă ședința de organizare
  • – care sunt cele mai bune practici/acțiuni care trebuie îndeplinite/întreprinse înainte de ședința de organizare

16:00 – Stiluri de comunicare
16:30 – Concluzii
17:00 – Încheiere curs