În perioada 10-12 octombrie, Casa Fotbalului a găzduit un nou curs de instruire pentru viitorii arbitri, “Cavalerii Viitorului 2”. Acest curs a fost format din două părți, cea practică și cea teoretică, toți participanții fiind testați atât fizic, cât și teoretic.
De asemenea, pe 11 octombrie, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc întâlnirea lunară dedicată arbitrilor din Liga 1. Președintele CCA, Kyros Vassaras, împreună cu “centralii” și “asistenții” din Liga 1 au analizat mai multe faze din campionatul intern, iar toți participanții au fost informați despre ultimele reglementări apărute în arbitraj față de întâlnirea precedent.