În perioada 17-26 februarie, la Brașov, s-a desfășurat ediția a III-a a turneului de copii și juniori intitulat: "Let’s teach football to our children", un turneu de pregătire pentru copii născuți începând cu 1 ianuarie 2004, o competiție cu sarcini tactice, organizată de Federația Română de Fotbal și dezvoltată de Enjoy Sports Agency împreună cu departamentul de dezvoltare al fotbalului juvenil din cadrul FRF.

S-au adunat la start 32 de echipe, iar cei peste 450 de copii participanți au oferit un spectacol agreabil celor prezenți și au mai confirmat încă o dată, dacă mai era cazul, că România are un izvor nesecat de talente.

Observatorul FRF din acest an a fost Victor Radu, reprezentant al Departamentului de Competiții din cadrul FRF, care a asistat la jocuri pe parcursul celor trei zile de competiție, iar în ultima zi Răzvan Burleanu, președintele FRF, împreună cu Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF, au fost prezenți la marea finală și au medaliat jucătorii la festivitatea de premiere.

Sistemul implementat de FRF și Enjoy Sports Agency este unul menit să încurajeze dezvoltarea fotbalului la vârste fragede, și anume: partida se desfășoară pe parcursul a trei reprize de 15 minute, în care fiecare echipă evoluează în inferioritate numerică o repriză, iar ultimele 15 minute se joacă cu același număr de jucători de ambele părți. Încă un aspect important este acela că toți jucătorii din lotul echipei evoluează același număr de minute, antrenorii fiind obligați să ruleze întreg lotul pe parcursul fiecărei reprize.

Finala mare din acest an a pus față în față două academii care își doresc dezvoltarea fotbalului juvenil pe plan național, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și Academia Celta Vigo Brașov. După primele două reprize scorul era alb, 0-0, iar în repriza de egalitate cei de la Hagi au reușit să înscrie de două ori, adjudecându-și marele premiu!

Pe lângă cele trei echipe premiate, Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, Academia Celta Vigo Brașov și FK Miercurea Ciuc, formațiile de pe podium, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a oferit și premiul pentru jucătorul decisiv al finalei, titlu câștigat de jucătorul Academiei Gheorghe Hagi, Stancu Sebastian (foto).

Răzvan Burleanu s-a arătat foarte încântat de acest proiect ajuns la ediția cu numărul III: "Vreau să felicit toți copiii participanți la acest turneu de pregătire deosebit, unde rezultatul nu este cel mai important. Vreau să le mulțumesc și organizatorilor pentru implicare, Enjoy Sports Agency, care împreună cu Federația Română de Fotbal susține încă de la inceput acest format care prinde din ce în ce mai mult. De asemenea, vreau să le mulțumesc și antrenorilor care au avut curajul de a participa la o competiție care are ca scop precis dezvoltarea fotbalului juvenil".

“Nu poate fi bucurie mai mare pentru noi decât aceea să vedem că însuși președintele FRF vine să susțină acest proiect. Sunt argumente solide ca astfel de idei să se transforme chiar în campionate naționale pe viitor. Am avut parte de un eveniment reușit din toate punctele de vedere, copiii au arătat multă calitate, iar antrenorii au fost încântați cu acest sistem de competiție. Faptul că toți copiii au șansa să joace un număr egal de minute constituie un avantaj important pentru dezvoltarea fotbalului juvenil de la noi din țară”, a spus Ciprian Jurubescu, manager Enjoy Sport’s Agency Brasov.