Nicole Piperea a jucat în 2017 pentru România la categoriile de vârstă U17, U19, dar și la prima reprezentativă, în vreme ce Alexandru Dumitru a fost convocat la acțiunile echipei naționale Under 17. Promisiuni ale fotbalului românesc, cei doi visează să urmeze și din 2018 parcursul bun care i-a adus în atenția selecționerilor și luptă în viitor pentru convocări la reprezentativele de seniori.

– Cum ai ajuns să joci în afara României?
Nicole: Eu m-am născut în America, locuiesc în Stamford, Connecticut. Am început fotbalul la vârsta de la 3 ani. Primul meu antrenor a fost chiar tatăl meu, Nicolae Piperea, fost jucător de fotbal la juniorii Sportului Studențesc. El mi-a insuflat dragostea pentru acest sport.
Alexandru: Părinții mei s-au mutat în Spania încă din 2007, însă eu am ajuns acolo abia în 2010, atunci când ei puteau să îmi ofere toate condițiile de care aveam nevoie. Tot atunci am și început să joc pentru un club, Castilla, după ce jucasem și în țară, timp de un an, la academia de fotbal a lui Gică Popescu. La scurt timp, președintele lui Atletico Madrid și unul dintre scouterii clubului m-au remarcat la o acțiune și mi-au oferit un contract. Din 2011 sunt la academia lui Atletico.

– Care e povestea convocării tale la echipa națională?
– Nicole: În ultimii 10 ani echipa mea de club, (New York Soccer Club) a avut multe realizări. La U13 am fost clasate pe primul loc la nivel național. Apoi la U14 și U15 am câștigat Cupa statului New York și ne-am calificat la turneul final al campionatului național unde am fost finaliste. În această perioadă am avut onoarea să fiu căpitanul echipei. În continuare am ales să joc la un nivel mai înalt, la Academia de fete a NYSC. Toate acestea au atras atenția referentului Federație Române de Fotbal, Gheorghe Gigel, care m-a încurajat să iau legătura cu domnul antrenor Mirel Albon pentru a participa la o acțiune de selecție la Echipa Naționala a României de junioare U18.
– Alexandru: Am participat la o acțiune de selecție la care a fost prezent domnul Ion Geolgău. Dumnealui m-a remarcat, a discutat cu mine și, la scurt timp, am primit și prima convocare la naționala Under 16. A fost un turneu în Olanda. M-am bucurat să reprezint țara mea, pe părinții mei.

– Cum te descrii ca sportiv în trei cuvinte?
– Nicole: Pasionată, altruistă și încrezătoare.
– Alexandru: Muncitor, perseverent, ambițios.

– Care este modelul tău din fotbal?
– Nicole: Carli Llyod, căpitanul Echipei de Fotbal Feminin a Statelor Unite, mă inspiră datorită perseverenței sale de a nu renunța niciodată indiferent de situație. Ea este un lider de echipă prin exemplul personal. Calitățile sale includ tehnica și precizia.
– Alexandru: Sunt un jucător ofensiv, îmi place să am mingea în posesie, să creez acțiuni de poartă, așa că mă uit mereu cum joacă Messi, Iniesta, Neymar și alți jucători creativi precum ei. Ai ce învăța privindu-i. Desigur, îi admir mult pe colegii de la Atletico, Griezmann, Godin, Diego Costa, alături de care am onoarea să mă antrenez.

– Unde te vezi ca sportiv în 2020?
– Nicole: În anul 2020, sper să continui cariera profesională în cadrul universității Marist din New York și să fac parte din Echipa Națională de Fotbal Feminin a României.
– Alexandru: Mi-ar plăcea să pot debuta în prima divizie din Spania și, desigur, mă gândesc și la echipa națională de seniori a României, ținând cont că în 2020 are loc Campionatul European, cu meciuri găzduite inclusiv de țara mea.