Opt echipe vor intra în urna din care se vor extrage bilele care vor stabili componenţa celor două grupe ale turneului final al competiţiei destinate juniorilor născuţi în anul 2008 şi mai tineri. Acestea sunt, în ordinea seriilor pe care le-au câştigat la turneele zonale, Real Junior Vaslui, AS Academia Stars Brăila, AS Galactic FK, ACS FC Dani Coman Piteşti, AS FC Interstar Sibiu, Luceafărul Drobeta, CS Atletico Arad şi CS Luceafărul 2010 Cluj.

Şedinţa tehnică se va desfăşura joi, 15 decembrie, de la ora 11:00, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, prilej cu care vor fi stabilite gazda turneului şi programul de desfăşurare al meciurilor pe parcursul celor două zile ale ultimului act din "Trofeul Gheorghe Ene". Câştigătoarele celor două grupe se vor duela în finala mare, iar ocupantele locului secund din fiecare grupă se vor întâlni în finala mică.

Conform regulamentului, un joc se dispută între două echipe compuse fiecare din cel mult 5 jucători, dintre care unul este portar. Durata unui joc este de 40 de minute (fără prelungiri), împărțit în două reprize egale a câte 20 de minute, cu o pauză care nu va depăși 10 minute. Numărul schimbărilor într-un joc este nelimitat, astfel că un jucător care a fost schimbat poate reintra în teren înlocuind alt jucător. Un joc nu mai poate continua dacă o echipă are 2 jucători eliminați.

Regulamentul competiţiei este disponibil în format electronic, pe site-ul FRF.ro, în secţiunea Documente FRF, la rubrica Statut şi Regulamente