Din dorința de a crea o întâlnire periodică, în urma căreia ideile jurnaliștilor să contribuie activ la dezvoltarea arbitrajului românesc, iar principalele probleme din jurul acestui subiect să fie expuse, dezbătute și analizate, președintele CCA invită reprezentanții presei la o întâlnire informală la sediul FRF.
 
Joi, 9 octombrie 2014, în sala “Nicolae Dobrin”, toți reprezentanții presei sunt așteptați la o primă dezbatere de acest gen. Nu este vorba de o conferință de presă, nu sunt necesare acreditări, această acțiune dorindu-se a deveni un forum activ, fără camere TV și reportofoane, doar cu ideile dumneavoastră și propunerile CCA, în încercarea de rezolva problemele arbitrajului românesc.