În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, Gino IORGULESCU – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA – Vicepreşedinte FRF:
- Aprobă referatul domnului Felix GRIGORE, Manager Departament Competiții al FRF, cu privire la criterii suplimentare de completare a locurilor vacante din cadrul Ligii 2:
Urmare a faptului că două echipe participante în competiţia Liga 2 Casa Pariurilor, ediţia 2024-2025, s-au retras şi, implicit, au fost retrogradate în ultima categorie competițională, vă rugăm să aprobaţi ca din sezonul 2025-2026, în situaţia în care în această competiţie rămân locuri vacante şi după completarea acestora cu echipele retrogradate, în conformitate cu prevederile ROAF, acestea să fie completate cu echipe participante la finala barajului pentru promovarea în Liga 2 Casa Pariurilor care nu au reuşit să promoveze.
Ordinea echipelor care vor ocupa locurile vacante, rămase conform situației expuse mai sus, se va face în conformitate cu clasamentul stabilit prin luarea în calcul a tuturor punctelor acumulate în cele patru meciuri de baraj disputate (semifinale şi finale).
În situația în care una dintre echipele mai sus-menţionate nu a disputat toate cele patru
meciuri, atunci ocuparea locurilor vacante se va face în ordinea clasamentului stabilit prin calcularea coeficientului de puncte rezultat din totalul punctelor obținute în raport cu numărul meciurilor disputate în baraj (punctaj total: număr de jocuri din baraj).