În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan Burleanu, Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu, Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga, Vicepreşedinte FRF, hotărăște cu unanimitate de voturi:

Aprobă Referatul Departamentului Competiții al FRF și dispune modificarea programului competițional al play-offului și play-outului din cadrul celor două serii ale Campionatului Național Liga a 2-a și programului competițional al Ligii a 3-a, Seria a 4-a, în sensul de a se programa o etapă intermediară la datele de 17 – 18 mai în locul celei programate inițial în zilele de 10 – 11 mai 2016.