Ovidiu Hațegan a fost delegat de UEFA la meciul Schalke – Ajax din sferturile de finală ale Europa League, manșa secundă, partidă programată joi, 20 aprilie, de la ora 22:05.

„Centralul” din România va fi ajutat la cele două tușe de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, de arbitrii adiționali Radu Petrescu și Sebastian Colțescu și de al patrulea oficial Radu Ghinguleac.

În tur, la Amsterdam, Ajax s-a impus cu 2-0. În „sferturile” Europa League se află și doi internaționali români, Alexandru Chipciu și Nicolae Stanciu, ambii la Anderlecht.

Meciurile din „sferturile” Europa League
Beșiktaș – Lyon (în tur, 1-2)
Schalke – Ajax (în tur, 0-2)
Genk – Celta (în tur, 2-3)
Man. United – Anderlecht (în tur, 1-1)