Partida disputată în această săptămână în Sala Sporturilor din Târgu Mureș a avut parte de lovituri de departajare pentru a decide învingătoarea. La finalul timpului regulamentar și după reprizele de prelungire tabela arăta 1-1. După executarea loviturilor de penalitate, scorul a fost 8-7 pentru echipa din Odorheiu Secuiesc.
 
Finala Ligii 1 de futsal se joacă în sistemul ”cel mai bun din 3 meciuri”, următoarea întâlnire fiind programată la Odorheiu Secuiesc, pe 26 mai. 
 
City'us Târgu Mureș, locul 4 la finalul sezonului regulat, s-a calificat în finală după succesul din semifinale cu campioana Autobergamo Deva (2-1 și 5-3), în timp ce Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, locul 2 la sfârșitul campionatului, s-a impus în jocul decisiv disputat în fața Dunării Călărași (0-3, 4-2, 3-3/4-3 după prelungiri).