Campania ”Cleaner Air, Better Game” (în traducere ”Aer mai curat, un joc mai bun”) a fost lansată de UEFA cu ocazia startului Campionatului European U21, a cărui fază a grupelor s-a desfășurat în luna martie în Slovenia și Ungaria.
A fost inaugurată și o platformă, Count Us In (Poți conta pe noi), prin care întreaga comunitate a fotbalului european a fost invitată să facă mici pași spre o schimbare a stilului de viață: să meargă mai mult pe jos sau cu bicicleta, să reducă resturile menajere, acțiuni menite să reducă emisiile de carbon și impactul negativ pe care acestea le au asupra climatului.
”Dacă această campanie va reuși să-i inspire pe cei din fotbal să acționeze în așa fel încât calitatea aerului să fie mai bună, de acest lucru va beneficia întreaga societate”, spune președintele UEFA, Aleksander Čeferin.
Următorul pas este de a dezvolta o strategie UEFA prin care să fie monitorizat impactul asupra mediului înconjurător și cu ajutorul căreia să fie implementate măsuri de reducere a emisiilor de carbon la nivelul fotbalului european.
Federația Română de Fotbal se alătură campaniei de protejare a mediului înconjurător, fiind implicată în două proiecte la nivel european cu obiective în această zonă.
Prin participarea la proiectul TACKLE, co-finanțat de Comisia Europeană, FRF a contribuit la dezvoltarea unui set de practici și orientări de management al mediului care să fie implementate pe stadioanele de fotbal. De asemenea, FRF participă activ la proiectul GOALS prin care sunt dezvoltate proceduri și bune practici pentru protejarea mediului înconjurător în cadrul organizațiilor sportive din Europa.