După succesul în organizarea meciurilor de la EURO 2020 și a Campionatului European Under 21 anul acesta, FRF dorește să continue promovarea României ca o destinație pentru evenimente sportive majore.

Partenerii Federației Române de Fotbal în acest proiect vor fi Guvernul României și Primăria Municipiului București. Colaborarea strânsă la precedentele evenimente fotbalistice europene organizate la București garantează capacitatea de a furniza o experiență memorabilă pentru toți participanții și o moștenire substanțială pentru fotbalul românesc.

“EURO 2020 ne-a adus cele mai importante investiții publice în infrastructură, o moștenire solidă care influențează dezvoltarea fotbalului românesc. Totodată FRF a demonstrat că și-a dezvoltat capacitatea de organizare devenind un partener competitiv pentru UEFA în circuitul fotbalului european, iar acum ne dorim să trecem într-o nouă etapă care să marcheze, în continuare, dezvoltarea fotbalului românesc. Prin această candidatură, FRF își propune să utilizeze găzduirea Finalei Europa League ca un element declanșator, care să contribuie la construirea unui model organizațional de referință pentru cluburile de fotbal din România, în contextul Europei Centrale și de Est, în jurul perspectivei Fotbal – Comunitate – Business – Sustenabilitate. Ne dorim ca acest eveniment sportiv major găzduit de țara noastră să reprezinte oportunitatea de a construi o sinergie între Guvernul României, Primăria Municipiului București și întregul ecosistem fotbalistic din țara noastră în jurul unor obiective strategice în plan sportiv”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Pentru următorii doi ani, orașele gazdă ale ultimului act al Europa League se cunosc deja. Acestea sunt Dublin (Irlanda), în 2024, și Bilbao (Spania), în 2025.