Prin modificările adoptate în cadrul ședinței de Guvern din 4 martie 2015 s-a reușit elaborarea unui cadru legislativ pentru a permite autorităților locale să sprijine sportul de performanță. O inițiativă pe care Federația Română de Fotbal și președintele Răzvan Burleanu o susțin, în contextul procesului de modificări normative care vizează racordarea prevederilor legislative la realitățile sportive și fotbalistice.
 
La nivel normativ, după alin.2 al articolului 14 din Lege se introduce alin.2 indice 1, prin care cluburile și sportivii sunt obligați să respecte regulamentele federațiilor și ale ligilor. Modificările fac referire la obligativitatea cluburilor, a asociațiilor sportive și a sportivilor profesioniști de a respecta normele și regulamentele sportive ale federațiilor sportive naționale cu privire la activitățile de selecție, pregătire, performanță și participarea la competiții interne și internaționale.
 
De asemenea, la articolul 18 al legii 69/2000, indice 1, se modifică litera ”b”, în sensul că prin Hotărâre de Consiliu Local/Județean se pot finanța de la bugetul local/județean structurile sportive din sportul de performanță, sport care este de interes național și nu de interes general, în sensul Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile.
 
"Modificarea cadrului legislativ a fost unul din obiectivele esențiale ale noii conduceri a Federației Române de Fotbal. În urma unei analize atente și profesioniste, după seria de întâlniri cu membrii FRF în teritoriu și după consultări cu președinții celorlalte federații sportive din România,  Federația Română de Fotbal a participat activ în toate grupurile de lucru pentru propunerile de modificare a legii. Doresc să le mulțumesc colegilor din Ministerul Tineretului și Sportului, doamnei ministru Gabriela Szabo, Primului-Ministru și colegilor din Cabinet pentru susținerea propunerilor. Această decizie vine să clarifice cadrul legislativ și aplicarea corectă a legii, precum și să înlesnească finanțarea sportului de performanță”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.