– Aprobă cu unanimitate de voturi ordinea de zi cu completarea acesteia cu următoarele puncte: 9.4 data și locul de desfășurare a finalei Cupei României, 9.5 Datele de desfășurare a barajului de menținere/promovare în Liga I, 9.6 Solicitarea AJF Bistrița-Năsăud.

– Aprobă cu unanimitate de voturi propunerile Președintelui FRF cu privire la persoanele care ocupă funcția de Secretar general și Secretar general adjunct, respectiv Radu Vișan și Gabriel Bodescu.

– Aprobă cu unanimitate de voturi propunerea LPF de program competițional pentru sezonul 2018 – 2019.

– Aprobă proiectele FIFA – FRF pentru îmbunătățirea atractivității fotbalului și îmbunătățirea vizibilității FRF și a capacității de comunicare globală.

– Aprobă de principiu modificarea art. 64 alin. 2 din RD astfel cum a fost propusă de CCA, urmând a fi discutată și aprobată definitiv în ședința Comitetului Executiv în care se va dezbate Regulamentul Disciplinar în integralitatea sa.

– Împuternicește cu unanimitate de voturi Comitetul de Urgență al FRF să aprobe criteriile de modificare a formei juridice a cluburilor participante în Liga a IV-a susceptibile de a participa la barajul de Liga 3 cu recunoașterea principiului meritului sportiv.

– Aprobă cu unanimitate de voturi costurile aferente jocului amical dintre selecționatele României și Finlandei.

– Dispune înaintarea propunerii de modificare a art. 13.3 din RSTJF către Departamentele Competiții ale FRF și LPF pentru a-și exprima opinia cu privire la aceasta și la posibilitățile tehnice de înregistrare a unor contracte suprapuse.

– Cu majoritate de voturi se respinge propunerea de modificare art. 21.2.8 din RSTJF.

– Cu privire la modificarea dispozițiilor art. 10.2 din RSTJF se va solicita un punct de vedere de la AFAN.

– Amână dezbatarea propunerii de modificare a art. 3 din ROAF, urmând a se verifica situațiile din alte campionate cu privire la existența unor norme în sensul actualei reglementări sau a celei propuse.

– Aprobă cu unanimitate de voturi modificarea proiectului privind construcția unor terenuri cu gazon artificial în sensul posibilității construirii terenurilor menționate și în alte localități decât reședințele de județ.

– Aprobă cu unanimitate de voturi ca Finala Cupei României să se desfășoare la data de 27 mai 2018, iar stadionul să fie același cu cel pe care se dispută Finala Cupei României pentru juniori U19 , respectiv Arena Națională, iar Supercupa să se desfășoare pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Finala Cupei României la fotbal feminin se va desfășura pe data de 29 mai 2018.

– Aprobă cu unanimitate de voturi datele de baraj pentru menținerea/promovarea în Liga I, respectiv 9 și 13 iunie 2018.

– Aprobă cu unanimitate de voturi solicitarea AJF Bistrița-Năsăud de modificare a datelor de desfășurare a jocurilor de promovare în Liga 3 dintre reprezentantele AJF Bistrița-Năsăud și AJF Satu-Mare, astfel: meciurile tur programate în data de 23 iunie vor fi disputate în data de 16 iunie, iar meciurile retur programate în data de 30 iunie vor fi disputate în data de 23 iunie.