Din ianuarie și până azi, zeci de mii de fani ai Cupei României au acceptat provocarea Cupa Vine la Tine și au susținut fotbalul de acasă în competiția noastră!

Câștigătorul marii finale din acest an, în urma voturilor suporterilor de pe facebook Cupa României, este fotbalul din județul GALAȚI!

Felicitări tuturor celor care au susținut materialele speciale dedicate fotbalului gălățean și aventurilor sale în Cupa României, felicitări finaliștilor din Bihor pentru parcursul extraordinar, precum și tuturor românilor care au participat în competiția noastră, în aceste luni în care am adus personajele aproape de tribune, câtă vreme acestea au fost închise!

Asociația Județeană de Fotbal Galați va fi, așadar, pentru un an, gazda trofeului nostru, replica în mărime naturală a Cupei României! Trofeul va fi prezent pe durata anului viitor, 2022, la competițiile de copii și juniori, grassroots și old-boys, în școlile și grădinițele din comunitate, ca simbol al valorilor fotbalului românesc și Cupei României.

Din zecile de mii de votanți la toate postările competiției din acest an, prin tragere la sorți, am stabilit cei 5 câștigători ai premiilor suporterilor. Cristian Razvan Troanta, Catalin Arpasanu, Sorinaccio Pasarin, Gabriel Grigoras și Varadin Alexandru sunt rugați să ne scrie în privat pe facebook Cupa României pentru a stabili detaliile legate de primirea următoarelor premii, fiecarui câștigător revenindu-i:

          • echipament de suporter (trening bluză și pantalon, geacă, fular/eșarfă, adidași, troller, minge)
          • tricou de colecție al echipei naționale de fotbal a României, cu autografele jucătorilor
          • medalie de câștigător al Cupei Românei, exact la fel cum primesc fotbaliștii care vor cuceri trofeul în acest an și cum au primit totdeauna!