Prima dintre cele trei reprezentante ale Ligii 2 în optimile Cupei României, FC Braşov, a reuşit să ducă meciul cu Astra în prelungiri, după ce gruparea ploieşteană conducea cu 3-1 în minutul 88, iar braşovenii au ratat un penalty în repriza secundă. Tembo (17), Budescu (28) şi Alex Ioniţă II (35) au stabilit scorul primei reprize la 3-0 pentru echipa antrenată de Marius Şumudică. Braşovenii au fost la un pas de a reduce din handicap prin Marius Matei (foto, nr. 9), care a nimerit bara de la punctul cu var (60), acelaşi jucător luându-şi revanşa după ce a scăpat pe contraatac spre poarta adversă (66). Vlad Olteanu (88) şi acelaşi Marius Matei (90) au făcut ca, la finalul timpului regulamentar de joc, tabela să arate 3-3. Meciul a intrat în prelungiri, acolo unde Dandea a marcat golul victoriei cu doar trei minute înainte de a se ajunge la penalty-uri de departajare.

În celelalte două meciuri ale zilei de marţi, ambele între echipe din Liga I, CSMS Iaşi şi ACS Poli au învins cu acelaşi scor, 2-1, pe Concordia Chiajna, respectiv Petrolul şi s-au calificat în sferturile de finală

Jocurile din optimile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Partidele din această rundă vor fi televizate după următorul program:

marţi, 27 octombrie
FC BRAȘOV – AFC ASTRA 3-4 (0-3, 3-3)
M. Matei (66, 90), Vl. Olteanu (88) / Tembo (17), Budescu (28), Al. Ioniţă II (35), Dandea (117)
CONCORDIA CHIAJNA – CSMS IAȘI 1-2 (1-0)
Fl. Răsdan (29) / Bădic (51), Frăsinescu (70)
ACS POLI TIMIȘOARA – FC PETROLUL 2-1 (1-0)
Javi Hernández (41 – pen.), Cînu (84) / Velasco (70)
 
miercuri, 28 octombrie
► SC BACĂU – ASA 2013 TÂRGU MUREȘ, ora 14:30, stadion Letea (Bacău)
► FC VIITORUL 2 – FC CFR 1907 CLUJ, ora 18:00, stadion Central (Ovidiu)
► PANDURII LIGNITUL TG. JIU – DINAMO 1948, ora 20:30, stadion Municipal (Drobeta Turnu Severin)

joi, 29 octombrie
► FC VIITORUL – AFC BOTOȘANI, ora 18:00, stadion Central (Ovidiu)
► ACS FCM BAIA MARE – FC STEAUA BUCUREȘTI, ora 20:30, stadion Viorel Mateianu (Baia Mare)
 
În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă (conform art. 30.9 din ROAF).
 
În jocurile la care participă echipe din Liga 2 sau Liga I se pot efectua maximum 3 înlocuiri  de jucători (conform art. 30.11 din ROAF).
 
În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile de din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceiași categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară (conform art. 30.12 din ROAF).
 
În cazul jocurilor desfășurate într-o singură manșă, pe terenul uneia dintre echipe, cheltuielile se efectuează de clubul organizator, iar după scăderea cheltuielilor de organizare, suma rămasă se va repartiza fiecărei echipe în proporție de 50% din beneficiul net. Dacă din încasări nu rezultă beneficiu, fiecare club va suporta în mod egal acoperirea cheltuielilor. Beneficiul fiecărei echipe va fi achitat în termen de cel mult 15 zile de la data disputării jocului.
 
În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplină și Etică a FRF (conform art. 30.13 din ROAF).

Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă.

Foto: Monitorul Expres (Braşov)