Sâmbătă, 16 iulie 2016, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, este programată Supercupa României, ediția 2016: Astra Giurgiu – CFR Cluj.

Începând cu 1 iulie 2016, biletele la acest meci sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Acestea pot fi achiziționate prin plata cu cardul. Suporterii pot alege varianta e-ticket, bilet electronic care poate fi printat acasă, fără costuri de transport, sau varianta de livrare prin curier. Fiecare utilizator poate comanda cel mult 4 bilete, cu excepția celor care vor comanda bilete în Family Zone.

Deja obișnuita zonă dedicată familiei se va regăsi și la Supercupa României. În sectoarele 1O și 1P, situate la Tribuna a 2-a, vor avea acces doar fanii însoțiți de cel puțin un copil, beneficiind, în același timp, și de un discount: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii.

Prețurile biletelor:

VIP Etaj 3 | 300 RON
VIP Etaj 4 | 200 RON
Tribuna 1 | 40 RON
Tribuna 2 | 30 RON
Peluze | 10 RON

Tot începând cu 1 iulie, biletele sunt disponibile și în rețeaua magazinele Inmedio și Germanos. De asemenea, tichetele se pot achiziționa și de la casieriile Cluj Arena, începând cu data de 11 iulie 2016.

Singura varianta de achiziționare a biletelor în care suporterii își pot alege locul pe stadion e cea online, pe bilete.frf.ro și bilete.ro.

Informații suplimentare:

– Vânzarea online este destinată exclusiv persoanelor fizice;
– Biletele achiziționate nu vor putea face parte dintr-o campanie de marketing, promovare sau campanie publicitara și nici nu vor putea fi înstrăinate unor terți pentru activități de acest gen;
– Tentativele de achiziții multiple pot fi anulate de către organizator/vânzator fără nicio notificare prealabilă; în această situație, taxele aferente comenzilor anulate nu se vor rambursa;
– Accesul pe stadion se va face începând cu ora 20:30;
– Se va respecta legea privind combaterea violențelor conform legii 4/2008;
– Toți copiii, indiferent de vârstă, vor avea acces pe stadion doar pe baza unui bilet valabil.